UK: Ceremonia funerară regală pentru prinţul Philip

UK: Ceremonia funerară regală pentru prinţul Philip

Serviciul funerar pentru prinţul Philip, duce de Edinburgh şi soţ al reginei Elizabeth II, a avut loc sâmbătă, într-un cadru restrâns, în Capela St. George a Castelului Windsor.

Cortegiul funerar, în fruntea căruia s-au aflat prinţul Charles şi prinţesa Anne, a pornit de la Castelul Windsor spre Capela St. George pe muzica de fanfară aleasă de însuşi ducele de Edinburgh. În curtea castelului s-a aflat şi trăsura lui, pe banchetă fiind puse şapca şi mănuşile sale.

Prinţii Charles, Andrew, Edward şi prinţesa Anne, cei patru copii ai ducelui de Edinburgh, precum şi prinţii William şi Harry, nepoţi ai lui, au condus sicriul pe acest drum, urmaţi de regina Elizabeth II, aflată împreună cu o doamnă de onoare în Bentley-ul oficial.

În salve de tun şi clopote, cortegiul s-a deplasat pe domeniul Windsor. Ceilalţi invitaţi să participe la ceremonie, inclusiv ducesele de Cambridge şi de Cornwall, au aşteptat cortegiul la capelă.

Regina a intrat prima în capelă, pe o altă uşă decât cea principală.

La ora 15:00 (ora României 17:00), a fost ţinut un minut de reculegere în memoria prinţului.

Serviciul religios a fost ţinut de Diaconul de Windsor, David Conner, şi de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, iar regina Elizabeth II a stat aşezată singură. 

„Viaţa lui îndelungată a fost o binecuvântare pentru noi. Am fost inspiraţi de loialitatea lui de neclintit faţă de regina noastră, de serviciul lui în slujba naţiunii şi a Commonwealth-ului, de curajul, forţa morală şi credinţa sa”, a spus Diaconul. 

El a adăugat: „Vieţile noastre au fost îmbogăţite de bunătatea, umorul şi umanitatea lui (…) Ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea harul de a-i urma exemplul”.

Un cor format din patru cântăreţi a intonat imnuri.

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

Sărăcia i-a scos în stradă pe columbieni

Sărăcia i-a scos în stradă pe columbieni

Distribuie dacă ți-a plăcut Columbia este în stradă de câteva zile, între protestatari şi forţele de ordine având loc ciocniri puternice. Mişcările de stradă au fost declanşate de impozitele propuse asupra serviciilor esenţiale, asupra alimentelor şi a veniturilor lucrătorilor, pe fondul unei pandemii care golește populaţia de resurse. Protestele au început în 28 aprilie.   Represiunile […]