UDMR vrea bani prin PNNR pentru baronii locali

UDMR vrea bani prin PNNR pentru baronii locali

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat joi, la Focşani, că România face tot posibilul pentru ca în cadrul Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR) să obţină un fond la dispoziţia primarilor pentru implementarea de proiecte, dar că nu există o garanţie în acest sens.

“În PNRR, (…) avem acest fond de rezilienţă pentru UAT-uri propus de România. Sigur, programul nu este finalizat şi eu vă vorbesc despre stadiul actual. Noi facem tot posibilul ca acest fond de rezilienţă pentru localităţi să existe. Dacă o să mă întrebaţi că pot să garantez dacă va exista sau nu, nu pot să vă garantez. Nu pot să garantez acest lucru pentru că suntem practic singurul stat membru din UE care propune un asemenea lucru. Şi evident că noi explicăm zilnic de ce este nevoie de acest lucru. Pentru că nevoia de infrastructură locală în România este o nevoie poate mai mare, mai stringentă, mai urgentă decât în alte state membre. Şi nu vorbesc de state occidentale unde aceste probleme, în mare parte, s-au rezolvat de mult timp. Şi atunci noi o să depunem toate eforturile pentru ca acest lucru să se întâmple. Oricât luăm pentru acest fond de rezilienţă, oricât, este mai mult decât nimic şi este ceva din care fiecare primărie va putea să facă ceva”, le-a explicat ministrul primarilor vrânceni.

Potrivit ministrului Dezvoltării, în eventualitatea aprobării acestui fond pentru primării, în vederea absorbţiei rapide a fondurilor, va fi regândită metodologia de accesare a banilor europeni.

“Fondul este gândit cu două principii sănătoase, mai puţin obişnuite, dar care asigură, dacă se aprobă, o absorbţie rapidă şi eficientă a fondurilor respective. Nu va fi în prima fază un apel de proiecte. Şi vă spun de ce mergem pe această soluţie. (…) Noi PNRR avem până la sfâşitul lui 2026.

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

ÎPS Teodosie, ținta unui linșaj securistic. CTP îl insultă la DigiTV, în timp ce ONG-ul lui Cristi Dănileț îi face plângere la CNCD – în aceeași zi în care Iohannis a marcat Ziua Egalității de Șanse. Pr. Eugen Tănăsescu îi dă replica lui CTP

ÎPS Teodosie, ținta unui linșaj securistic. CTP îl insultă la DigiTV, în timp ce ONG-ul lui Cristi Dănileț îi face plângere la CNCD – în aceeași zi în care Iohannis a marcat Ziua Egalității de Șanse. Pr. Eugen Tănăsescu îi dă replica lui CTP

Pr. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, îi pune în față oglinda lui Cristian Tudor Popescu, după ce acesta lansase acuzații de misoginism la adresa Î.P.Sale Teodosie, înfierându-l pe ierarh cu epitete greu de reprodus în scris. Însă C.T.P. nu e cel mai calificat să apere egalitatea femeilor cu bărbații, el însuși fiind […]

“Fără Europa nu aveam Autostrăzile Transilvania și Sebeș – Turda”

“Fără Europa nu aveam Autostrăzile Transilvania și Sebeș – Turda”

Marcel Boloș, fostul ministrul clujean al fondurilor europene, recunoaște că România nu are destule autostrăzi, dar că fără banii UE era imposibil să se continue proiectele Autostrăzilor 3 și 10. Acesta a revenit ca director al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).   Acesta a trecut în revistă, de Ziua Europei, felul în care au […]