Science Report Cercetătorii au descoperit o planetă ce ar putea avea nori de apă la doar 90 de ani-lumină distanță de Pământ

Science Report Cercetătorii au descoperit o planetă ce ar putea avea nori de apă la doar 90 de ani-lumină distanță de Pământ

Oamenii de știință au descoperit o exoplanetă aflată la 90 de ani-lumină distanță de Pământ, aceasta având o atmosferă fascinantă: una care ar putea conține nori de apă, relatează CNN.

Exoplaneta numită TOI-1231 b completează o orbită în jurul stelei sale odată la fiecare 24 de zile terestre. Ea orbitează în jurul NLTT 24399, o stea de tip pitic roșiu din clasa M care este mult mai mică și mai puțin luminoasă decât Soarele nostru.

Descoperirea planetei a fost detaliată într-un nou studiu care va fi publicat într-o ediție viitoare a revistei The Astronomical Journal.

„Chiar dacă TOI 1231 b este de 8 ori mai aproape de steaua sa decât este Pământul de Soare, temperatura sa este similară cu a Pământului, mulțumită stelei sale gazdă mai puțin fierbinte și luminoasă”, afirmă Diana Dragomir, coautoare a studiului și profesoară asistentă la Departamentul de fizică și astronomie a Universității New Mexico.

„Însă planeta însăși este de fapt mai mare decât Pământul și puțin mai mică decât Neptun – am putea să îi spunem un sub-Neptun”, explică aceasta.

Motivul pentru care TOI-1231 b ar putea avea nori

Cercetătorii au reușit să stabilească masa și circumferința planetei, lucru care i-a ajutat să-i calculeze densitatea și să deducă compoziția sa.

Exoplaneta are o densitate scăzută, lucru care sugerează că este mai degrabă o planetă gazoasă decât una stâncoasă ca Pământul dar cercetătorii nu sunt deocamdată siguri cu privire la compoziția și atmosfera ei.

„TOI-1231 b este destul de similară ca dimensiune și densitate cu Neptun, așadar credem că are o atmosferă gazoasă similar de mare”, afirmă Jennifer Burt, autoarea principală a studiului și cercetătoare la JET Propulsion Laboratory al NASA din Pasadena, California.

„TOI1231 b ar putea avea o atmosferă mare din hidrogen sau hidrogen-heliu sau o atmosferă mai densă din vapori de apă”,

 » sursa: hotnews.ro

Articole similare

Conducerea Academiei Române, „recunoscătoare” subsecretarului de stat Irina Cajal şi preşedintelui onorific al FCER pentru participarea la evenimentul dedicat lui Paulescu, – 60m.ro

Conducerea Academiei Române, „recunoscătoare” subsecretarului de stat Irina Cajal şi preşedintelui onorific al FCER pentru participarea la evenimentul dedicat lui Paulescu, – 60m.ro

Distribuie acest articol! Conducerea Academiei Române a transmis marţi că este recunoscătoare subsecretarului de stat Irina Cajal şi preşedintelui onorific al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), Aurel Vainer, pentru că au participat şi au luat cuvântul la manifestarea de săptămâna trecută la care a fost omagiat Nicolae Paulescu, caracterizat de mai mulţi intelectuali drept […]

Masha și Ursul există în realitate și sunt vedete pe Instagram

Masha și Ursul există în realitate și sunt vedete pe Instagram

Dacă în România ursul este văzut ca un pericol, ei bine, în Rusia lucrurile stau altfel. Urșii sunt, mai degrabă animale de companie. Cel puțin așa demonstrează Veronika Dichka, o campioană mondială la dans sportiv, care trăiește pe lângă Moscova alături de animalele sale. Însă nu te gândi că animalele ei de companie sunt numai din […]