S-a desemnat câștigătorul licitației centrului de testare de la Aeroportul Cluj. Când va deveni funcțional și cine se va putea testa

S-a desemnat câștigătorul licitației centrului de testare de la Aeroportul Cluj. Când va deveni funcțional și cine se va putea testa

Centrul de testare care urmează să se deschidă la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj va fi al doilea de acest tip din țară, după cel de la București.

Centrul de testare de la aeroportul clujean va deveni funcțional de la jumătatea lunii mai, iar acesta va fi accesibil oricui dorește, indiferent dacă este pasager sau nu. De asemenea, costul testului nu va fi mai mare decât în alte centre.

Potrivit șefei biroului de achiziții publice a Aeroportului Cluj, Raluca Boboș, deschiderea licitației publice a avut loc în data de 16 aprilie 2021, au fost doi participanți la licitație, iar ofertantul câștigător a fost asocierea OK Medical – Genetic Lab, deoarece în documentația de atribuire a fost introdusă obligativitatea de a efectua testele un laborator. 

„Conform legii, avem obligația să așteptăm 20 de zile pentru semnarea contractului, deci practic, de la jumătatea lunii mai, dacă și laboratorul va efectua toate demersurile necesare pentru amplasare, amenajare, putem deschide atunci. Nu pot spune exact ce capacitate de testare va fi, dar, în momentul acesta, avem aproximativ 1.000 de pasageri pe zi. 

Totodată, acesta nu se adresează doar pasagerilor, ci tuturor clujenilor, oricine dorește se poate testa. Testele vor fi RT-PCR, cu rezultat maxim în 24 de ore și teste antigen, cu răspuns rapid. Noi am inclus condiția ca programul să fie de minimum 15-16 ore pe zi, tocmai în ideea în care noi avem curse aeriene noaptea și dimineața devreme”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, reprezentantul aeroportului clujean.

Aceasta a precizat că cererea este mare, pentru că au fost mulți solicitanți în vederea deschiderii unui asemenea centru la Cluj, chiar pasagerii sunau și întrebau dacă există centru de testare la aeroport.

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

Doi jucători de la CFR Cluj incluși în echipa etapei din Liga 1

Doi jucători de la CFR Cluj incluși în echipa etapei din Liga 1

În urma succesului de la Clinceni, doi fotbaliști ai campioanei au fost incluși în cel mai bun 11 al rundei cu numărul 6 din play-off/play-out. CFR Cluj a reușit să se impună la limită, scor 1-0, în fața ultimei clasate din play-off. Totuși, doi dintre elevii lui Edi Iordănescu se află printre remarcații etapei. Andrei […]

Măsurile de relaxare anunțate pentru această vară, subiect de discuție la Guvern

Măsurile de relaxare anunțate pentru această vară, subiect de discuție la Guvern

Distribuie dacă ți-a plăcut Premierul Cîțu a anunțat că, în cadrul ședinței de astăzi a Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate, se va discuta despre măsurile de relaxare ce vor intra în vigoare de la 1 mai, precum renunţarea la mască pe plajă, despre organizarea de petreceri private cu persoane vaccinate, dar şi despre programul […]