Revolta ciobanilor din Timiș, în pandemia COVID19!

Revolta ciobanilor din Timiș, în pandemia COVID19!

Crescătorii de oi din Timiș sunt revoltați că ei nu au fost chemați la masa discuțiilor atunci când s-a dezbătut Politica Agricolă Comună 2021 -2027 la Ministerul Agriculturii. Gheorghe Mihăiescu, președintele Asociației Tim Miorița Lugoj, care numără peste 40 de membri cu peste 15.000 de oi, spune că reprezentanții MADR ar fi trebuit să aibă o discuție directă și cu oierii din Timiș pentru a le afla opiniile despre PAC care îi privește în mod direct. ”Nu e normal ca să stea la aceeași masă cei care produc cu cei care conduc?”, se întreabă Mihăescu.

Nevoia de abatoare de capacitate mică

Crescătorii de oi ar fi vrut să îi reamintească ministrului Adrian Oros despre problema veșnic nerezolvată a înființării abatoarelor de capacitate mică, fiindcă ministerul a promis sprijin ciobanilor pentru a-și construi aceste obiective fundamentale pentru existența fermelor. ”Noi avem nevoie de aceste abatoare pentru a se închide lanțul alimentar – creștere, reproducție, sacrificare și valorificare. Numai așa putem rezista noilor condiții impuse de Uniunea Europeană. Acum fermierul român produce, iar plus valoarea o ia altul. Dacă noi am sacrifica și am și vinde direct, am avea și un profit real. Fermierul trebuie să aibă condiții bune pentru a produce, dar în același timp și să își poată valorifica produsele, pentru ca să încheie lanțul alimentar”, spune Mihăescu. Ciobanii reamintesc că nu este nevoie de un abator complex de sute de mii de euro. Asta ar înseamnă personal angajat, medici, parte tehnică și instalații. Fermierul are nevoie de un punct de sacrificare în condiții civilizate, conform normelor de siguranță sanitare. Aici mai apare o problemă dificilă. O proporție de 10% dintr-o turmă de oi este scoasă din producție în fiecare iarnă, fiindcă animalele sunt bătrâne sau bolnave, nu mai produc. Mioarele trebuie sacrificate în condiții civilizate și valorificate,

 » sursa: ziuadevest.ro

Articole similare

ÎPS Teodosie, ținta unui linșaj securistic. CTP îl insultă la DigiTV, în timp ce ONG-ul lui Cristi Dănileț îi face plângere la CNCD – în aceeași zi în care Iohannis a marcat Ziua Egalității de Șanse. Pr. Eugen Tănăsescu îi dă replica lui CTP

ÎPS Teodosie, ținta unui linșaj securistic. CTP îl insultă la DigiTV, în timp ce ONG-ul lui Cristi Dănileț îi face plângere la CNCD – în aceeași zi în care Iohannis a marcat Ziua Egalității de Șanse. Pr. Eugen Tănăsescu îi dă replica lui CTP

Pr. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, îi pune în față oglinda lui Cristian Tudor Popescu, după ce acesta lansase acuzații de misoginism la adresa Î.P.Sale Teodosie, înfierându-l pe ierarh cu epitete greu de reprodus în scris. Însă C.T.P. nu e cel mai calificat să apere egalitatea femeilor cu bărbații, el însuși fiind […]

“Fără Europa nu aveam Autostrăzile Transilvania și Sebeș – Turda”

“Fără Europa nu aveam Autostrăzile Transilvania și Sebeș – Turda”

Marcel Boloș, fostul ministrul clujean al fondurilor europene, recunoaște că România nu are destule autostrăzi, dar că fără banii UE era imposibil să se continue proiectele Autostrăzilor 3 și 10. Acesta a revenit ca director al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).   Acesta a trecut în revistă, de Ziua Europei, felul în care au […]