Purtarea măștii în aer liber nu mai este obligatorie în Israel

Purtarea măștii în aer liber nu mai este obligatorie în Israel

Israelul va elimina cerinţa de a purta măşti în aer liber, după ce a avut una dintre cele mai de succes campanii de vaccinare. Măștile de protecție vor rămâne însă obligatorii în spațiile publice închise. În plus, sistemul de învăţământ va relua funcţionarea integrală, astfel că toți elevii vor reveni în băncile școlilor după mai bine de un an.

Măsura fusese în discuţie de câteva săptămâni, dar autorităţile au decis să aştepte până la sfârşitul sărbătorilor naţionale Yom Hazikaron şi Yom Haatzmaut, temându-se că sărbătorile fără mască ar putea duce la o creştere a cazurilor.

„Ştim că purtarea măştilor în aer liber nu este la fel de eficientă ca şi în interior”, a declarat medicul Eyal Leshem, directorul Centrului pentru Medicină de Călătorie şi Boli Tropicale de la Sheba Medical Center, pentru „The Jerusalem Post”.

„Mai mult, vedem că mulţi oameni nu mai poartă de fapt măşti. Prin urmare, în acest moment, cu un număr redus de cazuri şi cu o majoritate a populaţiei vaccinate, ar avea sens din perspectiva epidemiologică şi a sănătăţii publice să ridicăm cerinţa”, a adăugat dr. Eyal Leshem.

Israelul are în prezent doar 3.000 de cazuri active, în comparaţie cu câteva zeci de mii săptămâna trecută.

„Nivelul deceselor este foarte scăzut datorită campaniei noastre de vaccinare de succes şi, astfel, putem uşura restricţiile”, a declarat dr. Eyal Leshem.

Măştile vor rămâne obligatorii în spaţiile publice închise.

Tot duminică, sistemul de învăţământ va relua funcţionarea integrală după peste un an. Toţi copiii se vor întoarce să înveţe în sălile lor de clasă.

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

Sărăcia i-a scos în stradă pe columbieni

Sărăcia i-a scos în stradă pe columbieni

Distribuie dacă ți-a plăcut Columbia este în stradă de câteva zile, între protestatari şi forţele de ordine având loc ciocniri puternice. Mişcările de stradă au fost declanşate de impozitele propuse asupra serviciilor esenţiale, asupra alimentelor şi a veniturilor lucrătorilor, pe fondul unei pandemii care golește populaţia de resurse. Protestele au început în 28 aprilie.   Represiunile […]