Liga Campionilor (handbal f): CSM București ratează dramatic calificarea în Final Four (19-24 vs CSKA Moscova)

Liga Campionilor (handbal f): CSM București ratează dramatic calificarea în Final Four (19-24 vs CSKA Moscova)

​Deși a condus de mai multe ori cu nouă goluri diferență în manșa tur, CSM București a ratat dramatic calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin. CSKA Moscova s-a impus cu 24-19 în retur (51-51 la general) și a trecut mai departe grație golurilor marcate în deplasare.

După o primă repriză echilibrată (12-11 pentru rusoaice), CSM a avut parte de mai multe minute de coșmar, iar CSKA s-a distanțat la opt goluri (22-14). „Tigroaicele” au reușit să reducă din diferență (23-19), dar au luat gol și nu au reușit să marcheze la ultima fază (Siraba Dembele a ieșit accidentată de pe teren, iar Cristina Neagu a ratat ultima aruncare).

Cristina Neagu a marcat 9 goluri și a terminat competiția cu 115 reușite.

Celelalte trei echipei calificate sunt Gyor ETO, Brest şi Vipers, care au eliminat în sferturi echipele Buducnost, Metz şi Rostov-Don.

CSM n-a mai jucat la Turneul Final Four din 2018, când a încheiat cu medalie de bronz, după ce în 2016 cucerea trofeul, iar în 2017 obţinea tot medalia de bronz, informează News.ro.

Tragerea la sorţi a semifinalelor Ligii Campionilor la handbal feminin va avea loc în 13 aprilie, la Budapesta. Tot acolo va avea loc şi Turneul Final Four, în 29 şi 30 mai.

Deţinătoarea trofeului este Gyor ETO.

 » sursa: hotnews.ro

Articole similare

Copiii învață să prevină bullying-ul și agresiunea în școli

Copiii învață să prevină bullying-ul și agresiunea în școli

Copiii care au sprijinul și susținerea adulților din jur pot înțelege mai ușor când și de ce apare bullying-ul, cum pot preveni acest fenomen, cum pot relaționa mai bine la școală și oriunde interacționează cu alți copii. În fiecare zi a lunii mai, psihologul Gabriela Maalouf vine cu câte o nouă emisiune la Itsy Bitsy FM, în […]

Cadavrul descoperit în zona Silvaş a fost identificat. Este al tânărului din Oradea dat dispărut de familie luna trecută

Cadavrul descoperit în zona Silvaş a fost identificat. Este al tânărului din Oradea dat dispărut de familie luna trecută

Poliţiştii orădeni au stabilit identitatea bărbatului al cărui cadavru a fost descoperit miercuri pe insuliţa din zona Silvaş. Este vorba despre Sebastian Florin Secară, un tânăr din Oradea. Aşa cum BIHOREANUL a relatat, trupul neînsufleţit a fost găsit miercuri, într-o stare avansată de descompunere, pe insuliţa din zona Silvaş şi a fost transportat la Serviciul judeţean de Medicină Legală Bihor, […]