ÎPS Teodosie: Noi nu suntem medici ca să recomandăm vaccinul

ÎPS Teodosie: Noi nu suntem medici ca să recomandăm vaccinul

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, a afirmat, miercuri, că are alergii şi nu se vaccinează împotriva COVID-19, susţinând că nu ar avea de ce să facă acest lucru deoarece nu se îmbolnăveşte. El consideră că preoţii nu sunt medici ca să recomande vaccinul şi că acest lucru ar fi o depăşire a cunoştinţelor şi atribuţiilor acestora. 

Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă s-a vaccinat împotriva COVID-19.

“Nu, că am alergii şi nu mă vaccinez. Nu am de ce că nu mă îmbolnăvesc. (…) Vaccinul nu este obligatoriu. Chiar l-am auzit pe domnul preşedinte şi ieri. Nu este obligatoriu şi mai ales este un vaccin care e făcut în pripă. De aceea sunt în fiecare zi surprize pentru că trebuie să fie pregătiţi oamenii, sunt oameni cu anumite afecţiuni care datorită vaccinului, iată, cedează, unii mor, alţii paralizează şi trebuie să fim atenţi. Noi nu suntem medici ca să recomandăm vaccinul. Ar fi o depăşire a cunoştinţelor şi atribuţiilor noastre”, a declarat ÎPS Teodosie.El a mai fost întrebat dacă recomandă crendincioşilor care vin la biserică să se vaccineze deoarece sunt mulţi preoţi care îndeamnă la acest lucru.

“Nu e treaba mea. Nu îmi aparţine mie acest mesaj. (…) Sunt preoţi din diferite locuri, eu îi păstoresc pe cei de aici, din Dobrogea. Nu le interzic, nu le recomand”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.Întrebat dacă are o evidenţă a preoţilor din Constanţa diagnosticaţi cu COVID-19, ÎPS Teodosie a răspuns: “Nu. Care s-au mai infectat, am şi spus-o, i-am mai ajutat cu medicamente de la domnul George Becali, am trimis şi în Bihor şi în alte părţi. Un om foarte bun la suflet, care a căutat să ajute oamenii, dar este împiedicat de multe ori, că binele este totdeauna pândit şi sancţionat pentru că Satana este împotriva Binelui”.

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

ÎPS Teodosie, ținta unui linșaj securistic. CTP îl insultă la DigiTV, în timp ce ONG-ul lui Cristi Dănileț îi face plângere la CNCD – în aceeași zi în care Iohannis a marcat Ziua Egalității de Șanse. Pr. Eugen Tănăsescu îi dă replica lui CTP

ÎPS Teodosie, ținta unui linșaj securistic. CTP îl insultă la DigiTV, în timp ce ONG-ul lui Cristi Dănileț îi face plângere la CNCD – în aceeași zi în care Iohannis a marcat Ziua Egalității de Șanse. Pr. Eugen Tănăsescu îi dă replica lui CTP

Pr. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, îi pune în față oglinda lui Cristian Tudor Popescu, după ce acesta lansase acuzații de misoginism la adresa Î.P.Sale Teodosie, înfierându-l pe ierarh cu epitete greu de reprodus în scris. Însă C.T.P. nu e cel mai calificat să apere egalitatea femeilor cu bărbații, el însuși fiind […]

“Fără Europa nu aveam Autostrăzile Transilvania și Sebeș – Turda”

“Fără Europa nu aveam Autostrăzile Transilvania și Sebeș – Turda”

Marcel Boloș, fostul ministrul clujean al fondurilor europene, recunoaște că România nu are destule autostrăzi, dar că fără banii UE era imposibil să se continue proiectele Autostrăzilor 3 și 10. Acesta a revenit ca director al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).   Acesta a trecut în revistă, de Ziua Europei, felul în care au […]