Ion Cristoiu: Klaus Iohannis ne-a păcălit de două ori prezentând o ciornă drept document Document

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis ne-a păcălit de două ori prezentând o ciornă drept document Document

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu afirmă că ”După un moment de bîlbîială, Klaus Iohannis și liderii PNL au recunoscut că acest Plan Național de Redresare și Reziliență a fost trimis Guvernului României spre refacere.

”În cadrul unei festivități amintind de grandioasele spectacole de pe stadion în cinstea lui Nicolae Ceaușescu, președintele Klaus Iohannis și premierul de atunci, Ludovic Orban, printre altele și președintele al Partidului Meu, zis și PNL, lansează Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ce înseamnă acest plan din punct de vedere practic?
Uniunea Europeană adoptase cu ceva timp în urmă o decizie istorică:
De a ajuta cu fonduri uriașe țările membre ale Uniunii Europene ca să iasă din Pandemie.

Cu acest prilej, Uniunea Europeană, axată deja pe Green Deal, adică pe noua revoluție industrială – trecerea de la energia pe gaz și pe carbon, la energia pe hidrogen și regenerabilă, așa-zisa energie verde –, a considerat că banii trebuie investiți de țările membre în noua industrie.

Dacă o luăm de la capăt în multe domenii ale economiei – a socotit Uniunea Europeană – n-are rost să ne întoarcem la industria hrănită cu energia tradițională. Să facem saltul la industria hrănită cu energie verde. Statele membre au fost mandate să facă planuri naționale de folosire a banilor repartizați – repartizați după criterii obiective și nu după influența președinților sau premierilor la Bruxelles – în așa fel încît Uniunea Europeană să le aprobe printr-un procedeu destul de complicat.

Lansarea într-un spectacol de sunet și lumini a PNRR-ului românesc se voia momentul culminant prin care națiunea era anunțată că regimul Iohannis a întocmit acest plan și îl va trimite la Bruxelles. Românii au fost convinși că acesta e Planul.

Spun, acesta e Planul, deoarece planul în varianta de montaj literar-artistic prezentată de Președinție și de PNL lăsa să se înțeleagă că toate problemele social-economice ale României vor fi rezolvate pe baza acestui plan,

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare