Inițiativa AUR privind înființarea comisiei de anchetă în cazul „Foișor” va fi supusă votului în Parlament

Inițiativa AUR privind înființarea comisiei de anchetă în cazul „Foișor” va fi supusă votului în Parlament

Marți, 4 mai, va fi supusă votului inițiativa Alianței pentru Unirea Românilor privind înființarea Comisiei „Foișor”, a anunțat copreședintele AUR Claudiu Târziu, precizând că partidul său a propus ca șefia acestei comisii să fie atribuită PNL, PSD și USR-PLUS. „De ce? Pentru că românii trebuie să afle adevărul, indiferent de formațiunea care se află vremelnic la putere”, a punctat acesta.

Votăm PENTRU înființarea Comisiei Foișor. Vrea sau nu majoritatea guvernamentală să se facă dreptate pentru români? Astăzi, în a treia zi de Sfintele Paşti, la votul din Senat, vom afla dacă partidele din coaliţie doresc sau nu aflarea adevărului despre cazul Foişor Până una-alta, în cadrul dezbaterilor desfăşurate săptămâna trecută în plen, senatorii Puterii au ripostat faţă de propunerea de înființare a comisiei de anchetă în privința evacuării şi transferului pacienţilor din Spitalul Foișor”, a declarat Claudiu Târziu.

Totodată, în cadrul dezbaterii din plenul Senatului, Rodica Boancă, senator AUR, a enumerat suspiciunile de abuzuri care planează asupra fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, precum și asupra șefului DSU, Raed Arafat:

Am solicitat înființarea comisie de anchetă în privința evacuării şi transferului pacienților din Spitalul Foișor dat fiind modul defectuos și inuman în care s-a desfășurat acea acțiune. Asupra domnilor Vlad Vasile Voiculescu și Raed Arafat planează suspiciuni de abuzuri comise asupra demnității umane, abuzuri grave asupra sistemului de sănătate. Este obligatoriu ca problemele de sănătate ale pacienților, altele decât virusul Sars-Cov2, să fie tratate în spitale specializate. Planează suspiciuni privind încălcarea protocoalelor legate de transferul pacienților cu intervenții chirurgicale, punerea în pericol a peste 200 de pacienți care au rămas fără supraveghere medicală de specialitate, intimidarea conducerii spitalului și transformarea forțată a unei unități clinice spitalicești, fără personal calificat, în unitate Covid-19”,

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

ÎPS Teodosie, ținta unui linșaj securistic. CTP îl insultă la DigiTV, în timp ce ONG-ul lui Cristi Dănileț îi face plângere la CNCD – în aceeași zi în care Iohannis a marcat Ziua Egalității de Șanse. Pr. Eugen Tănăsescu îi dă replica lui CTP

ÎPS Teodosie, ținta unui linșaj securistic. CTP îl insultă la DigiTV, în timp ce ONG-ul lui Cristi Dănileț îi face plângere la CNCD – în aceeași zi în care Iohannis a marcat Ziua Egalității de Șanse. Pr. Eugen Tănăsescu îi dă replica lui CTP

Pr. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, îi pune în față oglinda lui Cristian Tudor Popescu, după ce acesta lansase acuzații de misoginism la adresa Î.P.Sale Teodosie, înfierându-l pe ierarh cu epitete greu de reprodus în scris. Însă C.T.P. nu e cel mai calificat să apere egalitatea femeilor cu bărbații, el însuși fiind […]

“Fără Europa nu aveam Autostrăzile Transilvania și Sebeș – Turda”

“Fără Europa nu aveam Autostrăzile Transilvania și Sebeș – Turda”

Marcel Boloș, fostul ministrul clujean al fondurilor europene, recunoaște că România nu are destule autostrăzi, dar că fără banii UE era imposibil să se continue proiectele Autostrăzilor 3 și 10. Acesta a revenit ca director al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).   Acesta a trecut în revistă, de Ziua Europei, felul în care au […]