Franța redeschide restaurantele, muzeele și cinematografele la interior

Franța redeschide restaurantele, muzeele și cinematografele la interior

Președintele Emmanuel Macron a anunțat că terasele barurilor şi restaurantele, precum şi cinematografele şi muzeele, își vor redeschide uşile începând de miercuri 19 mai, iar interdicţia de circulaţie nocturnă va fi valabilă după ora 21:00.

Cafenelele şi restaurantele se vor redeschide în interior începând din 9 iunie, când interdicţia de circulaţie nocturnă se va aplica după ora 23:00, înainte de o ridicare totală a acestei interdicţii de la 30 iunie, dacă situaţia sanitară o va permite, scrie Agerpres.

Vom efectua redeschiderea apoi în patru etape. Pe 3 mai, sfârşitul declaraţiilor şi restricţiilor de deplasare. Din 19 mai, trebuie să ne regăsim arta de a trăi franţuzeşte, rămânând prudenţi şi responsabili: convivialitatea noastră, cultura noastră, sportul”, a declarat Macron.

În baruri şi restaurante, la terase (începând din 19 mai), iar apoi în sală (din 9 iunie), clienţii nu vor putea fi decât maximum şase la o masă. Muzeele, monumentele, cinematografele, teatrele şi sălile de spectacol cu public pe scaune vor putea să-şi reia activitatea cu maximum 800 de persoane în interior, 1.000 în exterior. La fel va fi pentru manifestările sportive în aer liber.

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

Sărăcia i-a scos în stradă pe columbieni

Sărăcia i-a scos în stradă pe columbieni

Distribuie dacă ți-a plăcut Columbia este în stradă de câteva zile, între protestatari şi forţele de ordine având loc ciocniri puternice. Mişcările de stradă au fost declanşate de impozitele propuse asupra serviciilor esenţiale, asupra alimentelor şi a veniturilor lucrătorilor, pe fondul unei pandemii care golește populaţia de resurse. Protestele au început în 28 aprilie.   Represiunile […]