China a dezvăluit cum se va numi primul său rover marțian / Numele, inspirat din folclorul chinezesc

China a dezvăluit cum se va numi primul său rover marțian / Numele, inspirat din folclorul chinezesc

Primul rover marțian al Chinei va fi denumit „Zhu Rong”, numele unui zeu al focului din mitologia tradițională chineză, relatează Phys.org.

Roverul se află în prezent la bordul sondei Tianwen-1 care a intrat pe orbita marțiană pe 24 februarie, aceasta urmând să amartizeze în luna mai pentru a căuta posibile dovezi ale existenței vieții în trecutul planetei roșii.

Misiunea Tianwen-1 face parte din planurile spațiale ale Beijingului care includ lansarea unei stații spațiale pe orbita Pământului și trimiterea unui echipaj uman pe Lună.

În 2019 China a devenit prima țară care a aselenizat o sondă spațială pe partea întunecată a Lunii și în luna decembrie a anului trecut a adus roci lunare pe Pământ, fiind prima țară care a făcut acest lucru după anii 1970.

Numele roverului se potrivește cu numele chinezesc pentru Marte, „Huo Xing” sau steaua de foc, potrivit Administrației Spațiale a Chinei.

Aceasta afirmă că numele „semnifică aprinderea flăcării explorării spațiale de către China”.

Una dintre locațiile principale luate în considerare pentru amartizarea Tianwen este Utopia Planitia, câmpia pe care a coborât și landerul Viking 2 al Statelor Unite în 1976.

Autoritățile de la Beijing afirmă că printre obiectivele misiunii se numără cartografierea suprafeței și geologiei marțiene, căutarea apei înghețate și studierea climei precum și a mediului de la suprafața marțiană.

China ar urma să devină a treia țară după SUA și URSS care amartizează un rover robotic pe Marte dacă misiunea va fi încununată de succes.

Pe același subiect:

 » sursa: hotnews.ro

Articole similare

ÎPS Teodosie, ținta unui linșaj securistic. CTP îl insultă la DigiTV, în timp ce ONG-ul lui Cristi Dănileț îi face plângere la CNCD – în aceeași zi în care Iohannis a marcat Ziua Egalității de Șanse. Pr. Eugen Tănăsescu îi dă replica lui CTP

ÎPS Teodosie, ținta unui linșaj securistic. CTP îl insultă la DigiTV, în timp ce ONG-ul lui Cristi Dănileț îi face plângere la CNCD – în aceeași zi în care Iohannis a marcat Ziua Egalității de Șanse. Pr. Eugen Tănăsescu îi dă replica lui CTP

Pr. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, îi pune în față oglinda lui Cristian Tudor Popescu, după ce acesta lansase acuzații de misoginism la adresa Î.P.Sale Teodosie, înfierându-l pe ierarh cu epitete greu de reprodus în scris. Însă C.T.P. nu e cel mai calificat să apere egalitatea femeilor cu bărbații, el însuși fiind […]

​VIDEO Un prototip al rachetei SpaceX Starship a aterizat cu succes în Texas

​VIDEO Un prototip al rachetei SpaceX Starship a aterizat cu succes în Texas

​Un prototip al rachetei Starship a SpaceX a reușit să revină cu succes pe Terra și a aterizat la punctul stabilit, fiind primul test care se încheie perfect, după ce patru teste făcute în ultimele patru luni s-au încheiat cu explozii. Starship este naveta cu care, peste câțiva ani, Elon Musk vrea să exploreze Luna […]