Ce au DESCOPERIT POLIȚIȘTII în URMA unei ANCHETE la TUZLA

Ce au DESCOPERIT POLIȚIȘTII în URMA unei ANCHETE la TUZLA

Trei tineri au pus monopol pe localitățile Eforie și Tuzla. Au intrat peste o vârstnică în casă, au amenințat-o și au tâlhărit-o. Însă, când oamenii legii au început ”să sape” au descoperit că, de fapt, cei trei sunt implicați în mult mai multe fapte, iar doi dintre ei, respectiv Suliman Sali și Mustafa Denis, erau deja arestați în alte cauze.

foto: arhivă

În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au identificat 3 tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, bănuiți de comiterea faptei. Totodată, în sarcina lor au fost reținute și alte fapte. Mai exact, la data de 16 martie a.c., în jurul orei 23.40, aceștia ar fi pătruns în locuința unei femei, de 69 de ani, din comuna Tuzla, de unde ar fi sustras, prin întrebuințarea de violență și amenințări, un telefon mobil și 250 de lei. În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au reținut în sarcina acestora săvârșirea altor două infracțiuni de furt calificat, fapte comise în perioada 16-19 martie a.c., în localitatea Tuzla, respectiv orașul Eforie, cauzând persoanelor vătămate un prejudiciu în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reținut în sarcina unuia dintre tineri comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă comisă în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie 2020. Polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pe unul dintre tineri pentru 24 de ore. Precizăm faptul că, în prezent, ceilalți doi se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța, pe numele lor fiind emisă măsura arestării preventive pentru 30 de zile în altă cauză, fiind vorba de Suliman Sali și Mustafa Denis.

În cursul zilei de vineri, tinerii au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 » sursa: www.replicaonline.ro

Articole similare