Bunurile și conturile lui Navalnîi din Rusia, puse sub sechestru

Bunurile și conturile lui Navalnîi din Rusia, puse sub sechestru

Autorităţile ruse i-au blocat conturile şi i-au pus sub sechestru apartamentul din Moscova opozantului Alexei Navalnîi, în timp ce acesta era tratat la Berlin.

Anunţul a fost făcut joi de Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi. ‘Asta înseamnă că apartamentul nu poate fi vândut, donat sau ipotecat’, a explicat ea în reţeaua Twitter. Activele au fost blocate pe 27 august, în cadrul unui proces intentat de o companie de catering din Moscova.

Navalnîi, cel mai cunoscut opozant al Kremlinului, a fost transportat cu avionul luna trecută din Rusia la Berlin, după ce s-a îmbolnăvit la bordul unui avion, în Siberia. Medicii germani care l-au îngrijit au afirmat că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok, cunoscut ca produs al cercetărilor militare sovietice, iar Occidentul a cerut explicaţii Rusiei. Moscova a negat orice implicare şi susţine că nu a primit nicio dovadă privind comiterea unei infracţiuni în acest caz.

O instanţă din Rusia l-a condamnat în octombrie 2019 pe Navalnîi la plata unor despăgubiri de 1.4 milioane de dolari către o firmă de catering, care îl acuzase de calomnie. Tribunalul a stabilit că dizidentul, în solidar cu fundaţia sa anticorupţie FBK şi cu asociata sa Liubov Sobol au produs daune morale companiei respective. Totodată, prin decizia judecătorească s-a ordonat eliminarea de pe internet a unei înregistrări video în care se punea la îndoială calitatea alimentelor livrate de companie.

Sursa: România Liberă

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

Prețurile apartamentelor s-au majorat și în luna mai

Prețurile apartamentelor s-au majorat și în luna mai

La fel ca în celelalte două luni de primăvară, prețurile locuințelor din România s-au menținut pe o traiectorie general ascendentă și în luna mai. Astfel, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată, la nivel național, de vânzătorii de apartamente (noi și vechi) s-a majorat cu 0,7% luna trecută, ajungând la un nivel de 1.406 euro pe […]