35 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, eveniment care a distrus URSS

35 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, eveniment care a distrus URSS

Luni, 26 aprilie, se împlinesc 35 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, cunoscut ca cel mai mare dezastru al secolului XX.

Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranţă – o procedură greşită a determinat o creştere dramatică a nivelului energetic: învelişul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, 31 de oameni murind pe loc.

Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au lovit mii de oameni şi continuă să facă victime. Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei ţări.

Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creştere foarte mare a radiaţiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate. Nu sunt statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiştii sunt de părere că există o legătură între acesta şi creşterea cazurilor de cancer şi leucemie.

Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de oraşul Pripiat şi la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 34 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producţie de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcţia centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcţie.

Rușii nu au recunoscut inițial accidentul nuclear

Agenţia Tass a anunțat că au fost înregistrate două decese.

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

​VIDEO Un prototip al rachetei SpaceX Starship a aterizat cu succes în Texas

​VIDEO Un prototip al rachetei SpaceX Starship a aterizat cu succes în Texas

​Un prototip al rachetei Starship a SpaceX a reușit să revină cu succes pe Terra și a aterizat la punctul stabilit, fiind primul test care se încheie perfect, după ce patru teste făcute în ultimele patru luni s-au încheiat cu explozii. Starship este naveta cu care, peste câțiva ani, Elon Musk vrea să exploreze Luna […]