Victor Roncea este noul redactor șef al ActiveNews

Victor Roncea este noul redactor șef al ActiveNews

Începând de azi, 20 septembrie 2020, jurnalistul Victor Roncea este noul redactor șef al ActiveNews. Victor Roncea este ziarist din 1990, când a debutat ca fotojurnalist în revista Glasul a Ligii Studenților și la ziarul România liberă, ca reporter.

A participat activ la evenimentele din decembrie 1989 și a fost unul dintre organizatorii Pieței Universității 1990, eveniment omagiat recent prin expoziția Fenomenul Piața Universității – 30 de ani, desfășurată la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu. După Mineriada Regimului FSN-GDS din iunie 1990 s-a refugiat în Statele Unite, unde a fost corespondent de presa pentru România liberă. A mai lucrat la ziarele Mișcarea, Ultimul Cuvânt și Evenimentul Zilei și a fost șef de departament și senior editor la ziarul ZIUA și redactor șef adjunct la ziarul Curentul. Este cercetător extern CNSAS din anul 2006 și publică din descoperirile sale din arhivele Securității și ale SSI în Evenimentul Istoric.

A dezvoltat mai multe proiecte naționale online și a scris, editat și coordonat 15 lucrări de specialitate, pe teme geopolitice, istorice și jurnalistice, cea mai recentă dintre acestea fiind Convorbiri cu Părintele Justin: „De nu ne vom păzi ortodoxia, ne vom pierde și neamul” (Petru Vodă, 2020). Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al mai multor organizații civice și profesionale românești și internaționale și a primit mai multe premii pentru activitatea sa, cel din urmă fiind Premiul „Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan” conferit de Centrul European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și Episcopia Covasnei și Harghitei, „în semn de prețuire și recunoștință în sprijinirea Bisericii Ortodoxe, a școlilor în limba română și a instituțiilor de cultură românești din județele Covasna, Harghita și Mureș, în cadrul Proiectului Români pentru Români”.

În privința liniei pe care o va adopta la ActiveNews, Victor Roncea a ținut să-i mulțumească pentru munca sa de până acum lui Mihai Șomănescu, care ne-a părăsit pentru un proiect personal, și a făcut trimitere la articolul de fond al ziarului Timpul din 20 mai 1883, scris de marele nostru înaintaș Mihai Eminescu, care se încheie astfel: „Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanțul dintre Apus și Răsărit; aceasta o simțim noi înșine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim și, dacă dinastia va împărtăși direcția de mișcare a poporului românesc, o vom și face. Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în țara noastră, când e vorba de legea părinților noștri, care ne leagă de Orient, și de aspirațiunile noastre, care ne leagă de Occident și pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmașii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniți și tot atât de tari în hotărârile noastre ca și în trecut”. Doamne, ajută!

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro

Articole similare

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

La puțin timp după sărbători a fost consemnată moartea unui jurnalist din „prima linie” a presei anilor ’90, devenit ulterior scriitor, diplomat și profesor. S-a stins un jurnalist de forță al anilor ’90: Radu Ciobotea, fost reporter de front în fosta Iugoslavie. Acesta era un adevărat reper de profesionism în gazetăria din Banat, cu contribuții […]

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Distribuie dacă ți-a plăcut Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, s-a consultat, astăzi, cu reprezentanții a 14 ONG-uri, majoritatea din mișcarea #Rezist, pe teme ce țin de justiție, relatează Clujjust.ro. ”Ministrul a salutat prezența reprezentanților ONG-urilor și interesul acestora de a coopera în vederea implementării măsurilor care intră în aria de competență a Ministerului Justiției, asumate prin […]