Vasile Dâncu, infectat cu noul coronavirus. Cum se simte candidatul PSD Cluj la Senat

Vasile Dâncu, infectat cu noul coronavirus. Cum se simte candidatul PSD Cluj la Senat

Candidatul nr.1 PSD Cluj la Senat pentru alegerile parlamentare din decembrie, Vasile Dâncu, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

„Vasile (Dîncu-n.r.) a primit ieri (luni – n.r.) testul şi este confirmat pozitiv. Nu se simte rău, adică este asimptomatic. S-a izolat acasă”, au declarat surse din conducerea PSD, potrivit Mediafax.

Potrivit surselor citate, preşedintele Consiliului Naţional al PSD nu a mai fost la sediul central al partidului de marţea trecută, când a participat la prezentarea programului de guvernare. 

Sociologul Vasile Dâncu (58 de ani), fost ministru al Informaţiilor publice în Guvernul Năstase, fost vicepremier și ministru al Dezvoltării regionale și administrației publice în Guvernul Dacian Cioloș, a revenit în PSD anul trecut, când s-a înscris în organizația din județul Bistrița-Năsăud.

Dâncu deschide lista PSD Cluj la Senat pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie și este coordonatorul campaniei electorale a social-democraților clujeni.

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

La puțin timp după sărbători a fost consemnată moartea unui jurnalist din „prima linie” a presei anilor ’90, devenit ulterior scriitor, diplomat și profesor. S-a stins un jurnalist de forță al anilor ’90: Radu Ciobotea, fost reporter de front în fosta Iugoslavie. Acesta era un adevărat reper de profesionism în gazetăria din Banat, cu contribuții […]

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Distribuie dacă ți-a plăcut Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, s-a consultat, astăzi, cu reprezentanții a 14 ONG-uri, majoritatea din mișcarea #Rezist, pe teme ce țin de justiție, relatează Clujjust.ro. ”Ministrul a salutat prezența reprezentanților ONG-urilor și interesul acestora de a coopera în vederea implementării măsurilor care intră în aria de competență a Ministerului Justiției, asumate prin […]