Vârful Everest a mai “crescut” cu un metru.  China și Nepal s-au pus în sfârșit de acord, după o lungă dispută

Vârful Everest a mai “crescut” cu un metru. China și Nepal s-au pus în sfârșit de acord, după o lungă dispută

Acum, în urma ultimelor măsurători, cele două țări au convenit că cel mai înalt punct de pe Pământ măsoară 8.848,86 metri.

Potrivit  Digi24, măsurătoarea Chinei se raportează la roca de pe Vârful Everest și nu ia în calcul și stratul de gheață și zăpadă care îl acoperă, cum face noua măsurătoare.

Înălțimea Everestului a fost determinată prima dată în 1856 de geografii britanici, care, folosind trigonometria, au stabilit că are 8.840 de metri.

După ce Edmund Hillary și șerpașul Tenzing Norgay au cucerit în premieră Everestul în 1953, un studiu realizat de India a ajustat înălțimea muntelui la 8.848 de metri, valoare general acceptată până azi. 

În 1999, Societatea Geografică Americană a venit cu un nou calcul, 8.850 m, dar Nepal nu a recunoscut niciodată această valoare.

La rândul ei, China a făcut mai multe studii și în 2005 a anunțat că Everestul măsoară 8.844,43 metri. Discrepanța dintre măsurătoarea Chinei și cea a Nepalului a fost „rezolvată” în 2010, când cele două țări au stabilit că au măsurat lucruri diferite: una a luat ca reper vârful rocii de pe Everest, iar cealaltă a calculat și stratul de gheață și zăpadă care acoperă vârful.

Nepal a decis să facă un studiu independent pentru a studia efectul mișcării plăcilor tectonice și a cutremurelor asupra înălțimii Everestului. Cercetătorii din Nepal au dus pe munte, în primăvara anului trecut, peste 40 de kilograme de echipamente științifice, inclusiv un sistem GPS.

Înainte ca Nepal să publice concluziile cercetărilor făcute pe vârf, China a făcut propria expediție anul acesta, cu același scop.

Dang Yamin, expert în cadrul Biroului Național de Cartografie, a declarat pentru televiziunea chineză că rezultatul final este o valoare medie între măsurătorile făcute de de China și Nepal, cu respectarea rigorilor științei.

„Înălțimea finală a fost stabilită după ce ambele părți au procesat împreună datele culese”, a declarat Damodar Dhakal, purtător de cuvânt al Departmentului de Cartografie din Nepal.

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

La puțin timp după sărbători a fost consemnată moartea unui jurnalist din „prima linie” a presei anilor ’90, devenit ulterior scriitor, diplomat și profesor. S-a stins un jurnalist de forță al anilor ’90: Radu Ciobotea, fost reporter de front în fosta Iugoslavie. Acesta era un adevărat reper de profesionism în gazetăria din Banat, cu contribuții […]

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Distribuie dacă ți-a plăcut Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, s-a consultat, astăzi, cu reprezentanții a 14 ONG-uri, majoritatea din mișcarea #Rezist, pe teme ce țin de justiție, relatează Clujjust.ro. ”Ministrul a salutat prezența reprezentanților ONG-urilor și interesul acestora de a coopera în vederea implementării măsurilor care intră în aria de competență a Ministerului Justiției, asumate prin […]