Un volum vechi din 1623, cu piesele lui Shakespeare, a fost vândut la un preț record de 9,97 milioane de dolari

Un volum vechi din 1623, cu piesele lui Shakespeare, a fost vândut la un preț record de 9,97 milioane de dolari

Un volum rar care a reunit pentru prima dată piesele de teatru scrise de dramaturgul William Shakespeare, apărut în anul 1623, a fost vândut miercuri la preţul record de 9,97 milioane de dolari, au anunţat reprezentanţii filialei din New York a casei de licitaţii Christie’s, citaţi de Reuters.

Volumul „First Folio” conţine 36 dintre piesele lui Shakespeare, iar copia vândută miercuri este una dintre cele şase cunoscute ale acestei colecţii şi care se află în posesia unor colecţionari privaţi. Volumul avea un preţ estimativ cuprins în intervalul 4 milioane – 6 milioane de dolari.

Identitatea cumpărătorului nu este deocamdată cunoscută.

Precedentul record de preţ pentru o copie a volumului „First Folio” era de aproape 6,2 milioane de dolari şi fusese stabilit în 2001, au precizat reprezentanţii casei Christie’s.

Colecţia „Mr. William Shakespeare’s Comedies, Histories & Tragedies” a fost alcătuită de prieteni ai dramaturgului englez la şase ani după moartea acestuia. Volumul include şi 18 piese de teatru care nu au fost niciodată publicate în timpul vieţii scriitorului şi care, altfel, dacă nu ar fi existat acea colecţie, ar fi putut fi pierdute pentru totdeauna. Printre acestea se află textele pieselor „Macbeth”, „The Tempest” şi „As You Like It”.

Copia volumului a fost scoasă la licitaţie de Mills College, un colegiu specializat în arte liberale din Oakland, California.

Tranzacţia de miercuri a marcat o premieră după o pauză de aproape 20 de ani când o copie completă a volumului „First Folio” a fost pusă în vânzare în cadrul unei licitaţii.

Sursa: G4Media

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

Conflictul israeliano-palestinian: Reuniune de urgenţă marţi a miniştrilor de externe din statele UE

Conflictul israeliano-palestinian: Reuniune de urgenţă marţi a miniştrilor de externe din statele UE

Miniştrii afacerilor externe ai Uniunii Europene vor participa marţi la o videoconferinţă de urgenţă pe tema escaladării luptelor între Israel şi palestinieni, a anunţat duminică şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, relatează AFP, citată de Agerpres. „Având în vederea escaladarea în curs între Israel şi Palestina şi numărul inacceptabil de victime civile, am convocat o videoconferinţă […]

VIDEO: 33 de morți în urma raidurilor israeliene, în Fâșia Gaza

VIDEO: 33 de morți în urma raidurilor israeliene, în Fâșia Gaza

Distribuie acest articol! Cel puţin 33 de palestinieni, între care opt copii, au fost ucişi duminică în atacuri israeliene în Fâşia Gaza, a trasnmis Ministerul local al Sănătăţii, precizând că este vorba despre cel mai grav bilanţ zilnic de la debutul conflictului de luni, potrivit AFP. În total, 181 de palestinieni, între care 52 de […]