Un medic explică de ce unii membri ai familiei fac COVID și alții nu, deși stau în aceeași casă

Un medic explică de ce unii membri ai familiei fac COVID și alții nu, deși stau în aceeași casă

Există cazuri de familii cu patru-cinci membri, în care doi-trei se infectează cu SARS-CoV-2, dar deși locuiesc sub același acoperiș și împart același spațiu, ceilalți membri nu se infectează. Se infectează, de pildă, soția și copiii, dar nu se infectează soțul. Sau invers. Managerul Institutului Marius Nasta din Capitală, Beatrice Mahler, confirmă că există asemenea cazuri. Întrebată cum se explică o astfel de situație, dr. Beatrice Mahler a subliniat că pot fi două aspecte diferite.

„Pe de o parte, putem avea persoane care nu dezvoltă simptome ale bolii și atunci, cel puțin conform definiției de caz, ele nu sunt testate și practic, nu depistăm cazul pozitiv pentru că el nu s-a testat. Dar există și posibilitatea ca persoanele respective să aibă o imunitate bună, o imunitate de moment care să permită ca această infecție să nu se producă în corpul lor. Sunt studii în acest sens, nu sunt date publicității, dar se ridică problema unui sistem imunitar eficient”, a arătat dr. Beatrice Mahler într-o intervenție la Digi24.

„Ce trebuie să reținem însă este că sistemul imunitar nu este constantă permanentă în viața noastră, el variază foarte mult în funcție de factori externi, de stres, de modul în care ne alimentăm, de respectarea orelor de somn. Or, dacă aceste lucruri se modifică de la o săptămână la alta, și răspunsul imun al organismului nostru față de orice boală, față de orice infecție se modifică. Prin urmare, nu trebuie să ne bazăm pe imunitatea naturală, ci trebuie să găsim soluții – și vaccinul este o soluție – să stimulăm imunitatea și să ajutăm formarea de anticorpi în organism specifici bolilor cu care riscăm să ne întâlnim”, a explicat dr. Beatrice Mahler.

Ea spune că și cantitatea de particule care ajunge în organism contează foarte mult și,

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

 Ziua Mondiala a Hemofiliei 2021, în Timiș

 Ziua Mondiala a Hemofiliei 2021, în Timiș

Cu prilejul Zilei Mondiale a Hemofiliei 2021, prof.dr. Margit Serban, transmite un mesaj de solidaritate și speranță tuturor suferinzilor și familiilor lor. “Mereu, nu doar cu acest prilej,  pacienții noștri ne sunt în gând,  în suflet. De-a lungul timpului, mici sau mai mari pacienți, mămici ne-au împărtășit din trăirile lor prin cuvântul scris. Împreună am […]