UE nu-l recunoaşte pe Lukaşenko drept președinte al Belarusului şi pregăteşte sancţiuni, a anunțat șeful diplomației europene

UE nu-l recunoaşte pe Lukaşenko drept președinte al Belarusului şi pregăteşte sancţiuni, a anunțat șeful diplomației europene

Uniunea Europeană nu-l recunoaşte pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedinte al Belarusului şi se pregăteşte să impună importante sancţiuni responsabililor regimului din această ţară, a anunţat marţi şeful diplomaţiei europene, citat de France Presse.

„Considerăm că alegerile din 9 august sunt frauduloase şi nu-l recunoaştem pe Lukaşenko drept preşedinte legitim al Belarusului”, a declarat spaniolul Josep Borrell în timpul unei dezbateri în Parlamentul European în sesiune plenară la Bruxelles.

„Suntem în curs de adoptare a sancţiunilor vizând un număr semnificativ de responsabili pentru violenţe, represiune şi falsificarea rezultatelor alegerilor”, a adăugat el.

„Aceste sancţiuni ar trebui adoptate înaintea Consiliului European organizat pe 24 şi 25 septembrie la Bruxelles dacă vrem să menţinem credibilitatea europeană”, a precizat el. Decizia ar trebui luată în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai UE lunea viitoare la Bruxelles, menţionează AFP.

„Vrem o soluţie care să permită sancţiuni împotriva Turciei şi Belarusului în acelaşi ritm”, a subliniat el.

UE procedează de asemenea la o examinare a relaţiilor sale cu Belarus pentru a „identifica domeniile în care contactele ar trebui suspendate sau revizuite. Cele în care are interes să iniţieze şi chiar să intensifice contactele şi să sprijine poporul şi societatea civilă belarusă şi domeniile în care UE poate oferi asistenţă suplimentară dacă există o evoluţie către un nou Belarus democratic”, a adăugat spaniolul.

Josep Borrell a denunţat continuarea represiunii în Belarus unde „peste 7.500 de manifestanţi paşnici au fost arestaţi şi 500 de cazuri de tortură au fost înregistrate şi documentate”.

„Dacă situaţia continuă să se deterioreze, vor fi luate în considerare sancţiuni suplimentare (…). Cerem autorităţilor din Belarus să găsească o ieşire din criză punând capăt violenţei şi detenţiilor ilegale şi stabilind un dialog naţional incluziv”, iar UE este gata să „susţină orice iniţiativă credibilă” în această direcţie,

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

Milionar rus ucis la Londra: Putin ar fi dat ordinul

Milionar rus ucis la Londra: Putin ar fi dat ordinul

Anchetatorii britanici au indicii că un om de afaceri rus decedat la Londra în 2018, un critic al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, probabil a fost asasinat, informează BBC News. Omul de afaceri Nikolai Glushkov a fost găsit mort în martie 2018 în locuinţa sa din New Malden, în sud-vestul Londrei. Experţii legişti au prezentat vineri dovezi care […]

SUA: Statul Tennessee autorizează portul armelor la vedere fără permis

SUA: Statul Tennessee autorizează portul armelor la vedere fără permis

Tennessee se va alătura celorlalte state ale federaţiei americane în care cetăţenii vor putea să poarte arme la vedere fără a avea nevoie de un permis, după ce guvernatorul Bill Lee a semnat joi o lege în acest sens, transmite dpa, citând o publicaţie locală. Bill Lee Sursa foto: © Andrew Nelles / The Tennessean […]