“U” Cluj se preăgtește pentru startul noului sezon. Cum ar putea arăta primul 11 al “studenților” la Bacău

“U” Cluj se preăgtește pentru startul noului sezon. Cum ar putea arăta primul 11 al “studenților” la Bacău

Trupa condusă de Adrian Falub se află în fața primei partide a noii stagiuni din Liga a 2-a, duelul din deplasare cu Aerostar Bacău.

Universitatea Cluj începe noul sezon cu un meci departe de casă, pe terenul unei nou-promovate. După o campanie de achiziții importantă, Adrian Falub are de unde alege pentru primul 11 în duelul de la Bacău. Tehnicianul poate miza pe un sistem 4-2-3-1, însă ar putea surprinde cu o așezare cu trei fundași centrali, pe care a mai folosit-o și în sezonul precedent.

Muțiu a fost titularul din poarta în jocurile de pregătire, însă tânărul Gorcea ar putea fi o variantă de goalkeeper pentru a ajuta la îndeplinirea regulii U20. În ceea ce privește defensiva, Inacio și Neciu vor fi cel mai probabil cei doi fundași laterali, însă Taub ar putea apărea în flancul stâng într-o așezare 3-4-3 sau 3-5-2.

În centrul apărării, Gabi Tamaș e titular incontestabil și în timp ce Telcean, Mureșan, Horj și Luchin se luptă pentru a doua (și, eventual, a treia) poziție de stopper. La mijloc, Dican a avut evoluții constante în stagiunea precedentă, dar se va lupta pentru un post de titluar cu mai experimentații Barbu, Novac sau Filip și cu tânărul Negrean.

Ribeiro, Pîrvulescu, Ștefănescu, Alex Pop sau Idan Golan reprezintă soluții pentru benzile terenului, în timp ce pentru pozițiile din ofensivă se luptă Goga, Gavra și Roskopf. În plus, Universitatea Cluj beneficiază și de o serie de tinere talente, care își pot face oricând loc în primul 11 al echipei.

“U” Cluj în sistemul 4-2-3-1:

Muțiu (Gorcea) – Inacio, Tamaș, Telcean (Mureșan/Luchin), Neciu – Dican (Novac/Filip), Barbu – Ștefănescu, Goga, Idan Golan – Gavra

“U” Cluj în sistemul 3-4-3:

Muțiu (Gorcea) – Telcean, Tamaș, Mureșan – Inacio, Dican, Barbu, Taub – Ștefănescu, Gavra, Goga

Primul meci al sezonului pentru “Șepcile roșii” se va disputa luni, de la 17:30, pe terenul celor de la Aerostar Bacău.

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

Basmele COVID-ului: Pfizer cel Voinic și Vaccinurile de Aur

Basmele COVID-ului: Pfizer cel Voinic și Vaccinurile de Aur

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Înainte de toate, actuala pandemie care a întors lumea cu fundul în sus este o colosală afacere. Un editorial […]

Se cauta bani pentru Parcul Feroviarilor. Boc: ”Avem promisiuni de la Ministerul Mediului”

Se cauta bani pentru Parcul Feroviarilor. Boc: ”Avem promisiuni de la Ministerul Mediului”

Municipalitatea cauta bani pentru modernizarea Parcului Feroviarilor, parc ce urmeaza a fi al doilea cel mai mare din oras. Nord Conforest SA, același constructor care a amenajat Baza Sportivă Gheorgheni, și are în lucru Parcul „Între Lacuri”, Pădurea Clujenilor și parcul IL Caragiale, va efectua lucrările la amenajarea Parcului Feroviarilor, în suprafață de 53.457 mp, prin […]