Trump a acceptat declararea situaţiei de urgenţă la Washington, pentru ca Biden să fie învestit în siguranţă

Trump a acceptat declararea situaţiei de urgenţă la Washington, pentru ca Biden să fie învestit în siguranţă

Preşedintele în exerciţiu al SUA, republicanul Donald Trump, a aprobat declararea situaţiei de urgenţă la Washington DC până pe 24 ianuarie, astfel încât instituţiile însărcinate cu ordinea publică să poată asigura condiţiile de securitate pentru învestirea pe 20 ianuarie a noului preşedinte democrat Joe Biden, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

Donald Trump

”Astăzi, preşedintele Donald J. Trump a declarat că există o urgenţă în Districtul Columbia şi a ordonat asistenţă federală pentru suplimentarea eforturilor de răspuns ale Districtului în condiţiile de urgenţă rezultate din a 59-a inaugurare prezidenţială, între 11 şi 24 ianuarie”, se arată într-o declaraţie a Casei Albe, postată pe site-ul instituţiei.

Prin această măsură Departamentul de Securitate Internă şi Agenţia federală de gestionare a urgenţelor îşi vor putea coordona activităţile cu autorităţile locale şi federale, în contextul avertismentelor cu privire la riscul unor violenţe în ziua învestirii preşedintelui Joe Biden.

Pentagonul a anunţat deja mobilizarea a 15.000 de membri ai Gărzii Naţionale la Washington pe 20 ianuarie. În această zi a învestirii noului preşedinte al SUA vor fi închise toate clădirile administrative, magazinele şi firmele de catering din apropierea Congresului şi a Casei Albe.

După pătrunderea unor simpatizanţi ai preşedintelui Trump în clădirea Congresului pe 6 ianuarie, primarul democrat din Washington D.C., Muriel Bowser, a instituit restricţii de circulaţie în capitala SUA până în 21 ianuarie.

 » sursa: www.replicaonline.ro

Articole similare

Sarea și oamenii – O istorie care a început acum 8.000 de ani, în România

Sarea și oamenii – O istorie care a început acum 8.000 de ani, în România

Sarea a fost extrem de importantă pentru oamenii de acum mii de ani fiindcă, pe de o parte, este o substanță indispensabilă vieții, iar pe de altă parte, datorită credinței universale privind originea ei divină, a fost „aurul alb” al omenirii. Cele mai vechi dovezi arheologice din lume privind exploatarea sării, de acum 8.000 de […]

Milionar rus ucis la Londra: Putin ar fi dat ordinul

Milionar rus ucis la Londra: Putin ar fi dat ordinul

Anchetatorii britanici au indicii că un om de afaceri rus decedat la Londra în 2018, un critic al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, probabil a fost asasinat, informează BBC News. Omul de afaceri Nikolai Glushkov a fost găsit mort în martie 2018 în locuinţa sa din New Malden, în sud-vestul Londrei. Experţii legişti au prezentat vineri dovezi care […]