SUA: Un grup de senatori republicani va refuza să certifice victoria lui Biden

SUA: Un grup de senatori republicani va refuza să certifice victoria lui Biden

Unsprezece senatori republicani au anunţat că se vor opune certificării de către Congresul SUA a rezultatului alegerilor prezidenţiale săptămâna viitoare, o ultimă tentativă care ar putea întârzia confirmarea victoriei lui Joe Biden, dar nu o va împiedica, comentează AFP, citată de Agerpres.

Până în prezent doar un singur senator, Josh Hawley, îşi exprimase intenţia de a contesta victoria democratului miercuri, un demers neobişnuit care riscă să expună liniile de fractură în cadrul Partidului Republican.

„Congresul va trebuie să numească imediat o comisie electorală, cu deplină autoritate pentru a ancheta” posibile „fraude electorale”, au afirmat într-un comunicat cei 11 aleşi din camera superioară, făcându-se ecoul alegaţiilor nefondate exprimate de două luni de Donald Trump.

Această comisie va trebui „să efectueze un audit de urgenţă de 10 zile asupra rezultatelor alegerilor în statele” în care cei doi candidaţi erau aproape la egalitate de voturi, au cerut aceşti aleşi, conduşi de influentul senator de Texas, Ted Cruz. Dacă acest audit nu are loc, „vom vota în 6 ianuarie pentru respingerea electorilor în statele disputate”, au adăugat ei.

În SUA, preşedintele este ales prin sufragiu universal indirect, iar colegiul electoral a validat în 14 decembrie victoria lui Joe Biden, cu 306 mari electori faţă de 232 pentru Donald Trump.

Camera Reprezentanţilor şi Senatul trebuie să se reunească miercuri pentru a certifica aceste rezultate, procedura care constituie de obicei o simplă formalitate.

Dar preşedintele aflat la final de mandat refuză în continuare să-şi recunoască înfrângerea şi a cerut susţinătorilor săi să se adune la Washington în acea zi.

În Camera Reprezentanţilor, dominată de o majoritate democrată, peste 100 dintre aleşii republicani intenţionează să voteze împotriva certificării, potrivit CNN.

Dar în Camera Reprezentanţilor ca şi în Senat nu sunt destule voturi pentru ca demersul lor să-şi atingă ţinta.

 » sursa: www.replicaonline.ro

Articole similare

Se deschide un centru de prevenire a pandemiilor la Berlin. OMS: Vor apărea şi alţi viruşi cu potenţial de declanşare a unor pandemii

Se deschide un centru de prevenire a pandemiilor la Berlin. OMS: Vor apărea şi alţi viruşi cu potenţial de declanşare a unor pandemii

Distribuie dacă ți-a plăcut Germania şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) vor deschide un centru de prevenire și combatere a pandemiilor la Berlin. Institutul va avea drept obiectiv să răspundă viitoarelor provocări sanitare cu ajutorul celor mai recente instrumente tehnologice, precum analiza datelor sau inteligenţa artificială, relatează agenţiile Reuters, potrivit Agerpres. „Trebuie să identificăm riscurile […]

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

La puțin timp după sărbători a fost consemnată moartea unui jurnalist din „prima linie” a presei anilor ’90, devenit ulterior scriitor, diplomat și profesor. S-a stins un jurnalist de forță al anilor ’90: Radu Ciobotea, fost reporter de front în fosta Iugoslavie. Acesta era un adevărat reper de profesionism în gazetăria din Banat, cu contribuții […]