SPĂRGĂTORUL de BANCOMATE din România ar putea fi EXTRĂDAT pentru GĂINĂRIILE făcute la nemţi

SPĂRGĂTORUL de BANCOMATE din România ar putea fi EXTRĂDAT pentru GĂINĂRIILE făcute la nemţi

Beniamin Borbilău, unul dintre cei implicaţi în jaful bancomatelor din Arad, este obiectul unei mandat european de extrădare emis la data de 23.05.2019 de către Judecătoria Amberg – Germania. Acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de furt calificat în grup infracţional, iar în acest moment este încarcerat la penitenciarul Poarta Albă unde execută o pedeapsă de trei ani, pentru un jaf produs după faptele din Germania.

arhivă

În cursul anului 2018, Beniamin Borbilău împreună cu alți participanți, acționând în mod organizat și specializat au indus în eroare mai multe persoane, cu scopul de a obține venituri în mod fraudulos pe o perioadă mai mare de timp, prin simularea unor tranzacții financiare. În acest sens, în cadrul acestor tranzacții, membrii grupării infracționale determinau persoanele păgubite să prezinte sume mari de bani în numerar, care în împrejurările efectuării unor verificări înscenate ale sumelor de bani predate de către persoanele păgubite, erau schimbate în mod fraudulos cu bucăți de hârtie. Astfel, în perioada menționată, persoana vătămată WINKLER a postat un anunț de vânzare a firmei sale. Urmare acestui anunț susnumitul a fost sunat de o persoană cu numele GOODWIN, care a pretins să este intermediarul unui cumpărător din Elveția, despre care a susținut că era dispus să plătească suma de 4.700.000,00 euro pentru firma scoasă la vânzare și pentru terenul pe care era aceasta amplasată. La data de 12.10.2018, în cadrul negocierilor, persoana vătămata WINKLER a avut o întâlnire în localitatea Zagreb cu un alt participant, membru al grupării infracționale, care s-a prezentat drept fratele intermediarului GOODWIN. în aceste împrejurări, persoanei vătămate i s-a comunicat că trebuie să achite în numerar un comision în cuantum de 10% din prețul de vânzare, suma urmând să fie depusă într-un seif bancar. Banii în numerar solicitați, în cuantum de 470.000,00 euro au fost depuși de către persoana vătămată la data de 25.10.2018 la KB-Bank,

 » sursa: www.replicaonline.ro

Articole similare

​EHF European League: Minaur Baia Mare, duel cu Nantes în semifinale / Final Four-ul va avea loc în România

​EHF European League: Minaur Baia Mare, duel cu Nantes în semifinale / Final Four-ul va avea loc în România

Echipa feminină de handbal Minaur Baia Mare va întâlni formaţia franceză Nantes Atlantique Handball în semifinalele competiţiei EHF European League, al cărei turneu final va avea loc în zilele de 8 şi 9 mai în Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare, informează Agerpres. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Herning-Ikast Handbold (Danemarca) şi Siofok […]

Adrian Wiener, propunerea USR la Sănătate, este de acord cu exterminarea celor care se împotrivesc vaccinării obligatorii, ca „periculoși pentru societate”

Adrian Wiener, propunerea USR la Sănătate, este de acord cu exterminarea celor care se împotrivesc vaccinării obligatorii, ca „periculoși pentru societate”

Surse din rândul coaliției de guvernare arată că medicul Adrian Wiener, actual deputat USR-PLUS, ar putea fi nominalizat pentru portofoliul de ministru al Sănătății, au transmis în cursul zilei oficinele G4 și Ziare.com. Întrebat la Antena 3 dacă îi va lua locul lui Voiculescu, Wiener a refuzat să ofere un răspuns clar, spunând că este […]