Sfâșietor! Un copil încearcă să-și trezească mama decedată într-o stație de tren

Sfâșietor! Un copil încearcă să-și trezească mama decedată într-o stație de tren

În primăvara anului trecut, când în India începuseră să crească dramatic numărul de infectari, autoritățile au anunțat că țară întră în carantină totală. Ieșirile din locuințe au fost complet interzise, iar fiecare stradă și fiecare cartier erau închise. Acest lucru i-a speriat pe mai mulți indieni, care au încercat să treacă granița ilegal, călătorind cu trenul. Mulți indieni au murit în astfel de trenuri din cauza căldurii insuportabile și a lipsei de mâncare și apă, printre ei și o femeie de 23 de ani care a lăsat în urmă un băiețel de doar doi ani.

Scenele în care un băiețel încearcă să își trezească mama decedată, într-o stație de tren, au făcut înconjurul lumii și au înduioșat până la lacrimi un întreg mapamond. În imagini se observă cum copilul, care își vede mama prăbușită pe jos, o învelește pe aceasta cu o pătură și încearcă să o trezească. Din păcate, femeia murise din cauza căldurii din tren și a deshidratării.

Un copil încearcă să-și trezească mama decedată într-o stație de tren

Ea luase trenul din Ahmedabad, Gujarat spre Muzaffarpur și la scurt timp după ce a ajuns în gară, a leșinat. Autoritățile din India susțin că femeia se simțea rău încă de când s-a urcat în tren și că alături de ea se mai aflau sora ei, soțul acesteia și încă doi copii.

Citește și: O fetiță de 3 ani a fost găsită alături de mama ei decedată

Mulți s-au temut că India va depăși SUA în clasamentul celor mai afectate țări, însă din septembrie infecțiile au început să scadă considerabil. Specialiștii susțin că acest lucru este posibil să se fi întâmplat fiindcă în anumite zone s-ar fi atins acea imunitate de turmă, dar și că indienii ar beneficia de o formă de protecție preexistentă față de virus.

 » sursa: qbebe.ro

Articole similare

Imagini spectaculoase cu Marele Zid Chinezesc după ninsoare

Imagini spectaculoase cu Marele Zid Chinezesc după ninsoare

Marele Zid Chinezesc, cea mai mare construcție de pe Pământ și unul dintre cele mai aglomerate obiective turistice până la pandemie, este acum pustiu, scrie digi24.ro Imaginile surprinse săptămâna aceasta pe secțiunea Mutianyu a zidului, care a fost restaurată în totalitate, lucrările fiind finalizate recent, ar putea fi dezolante dacă zidul în sine nu ar […]

Liviu Iulian Simion: construcțiile reprezintă o ramură de bază, a doua sau a treia din PIB

Liviu Iulian Simion: construcțiile reprezintă o ramură de bază, a doua sau a treia din PIB

Liviu Iulian Simion, președintele Patronatului Societăților din Construcții, a susținut în cadrul unei intervenții video că sectorul construcțiilor este unul din cele mai importante din România, pe locul 2 sau 3, în aceeași zonă cu cel al producției IT și al construcției de automobile. „Sectorul construcțiilor are un aport foarte important în PIB-ul României și […]