Seria de victorii a Universității Cluj întreruptă de Concordia Chiajna. “Studenții” se mențin în fruntea Ligii a 2-a

Seria de victorii a Universității Cluj întreruptă de Concordia Chiajna. “Studenții” se mențin în fruntea Ligii a 2-a

Formația condusă de Costel Enache a reușit să obțină doar un punct în compania ilfovenilor, scor 1-1.

“Studenții” au încercat să își impună jocul încă din primele minute ale partidei de pe Cluj Arena și au dominat la capitolul posesie. Totuși, ocaziile la poarta oaspeților au întârziat să apară. În minutul 18, Pîrvulescu i-a furat un balon lui Goga, însă șutul său a prins doar plasa laterală a porții lui Chesneau.

Două minute mai târziu, Intzidis a trimis mingea în poarta lui Muțiu, însă golul a fost anulat pentru offside. “Șepcile roșii” au revenit în ofensivă, însă fără să reprezinte un pericol pentru poarta ilfovenilor. Finalul reprizei a adus un nou forcing din partea oaspeților, însă scorul pauzei a fost 0-0.

Concordia Chiajna a început bine și actul secund, iar la șapte minute de la reluare LLullaku a reușit să deschidă scorul cu un șut plasat din interiorul careului (52). Imediat, ilfovenii au avut o nouă oportunitate, însă Muțiu a respins șutul bun de la distanță trimis de Biceanu (56).

Costel Enache a efectuat o serie de mutări ofensive, iar “studenții” au avansat în jumătatea adversă. Presiunea a dat în cele din urmă roade, în minutul 72, când tânărul Mâneran a păcălit apărarea oaspeților și a restabilit egalitatea.

“Șepcile roșii” au meținut presiunea, iar Barbu și-a încercat norocul de la distanță, însă șutul său a nimerit doar bara (77). Novac a șutat și el puternic câteva minute mai târziu, însă Chesneau a reținut balonul (84).

Finalul jocului a adus o nouă mare ocazie a oaspeților, însă Tamaș a respins de pe linia porții șutul lui Llullaku.

Echipe de start:

“U” Cluj: Muțiu – Rus, Mureșan (Al. Pop ’59), Tamaș, Neciu – Novac, Telcean – Meșter (Mâneran ‘59), Negrean (Ștefănescu ‘70), Pîrvulescu (Barbu ‘70) – Gavra (Goga ’59)

Concordia Chiajna: Chesneau – Stănică, Marc, Intzidis, Oanea – Lazar (Herghlegiu ‘82), Biceanu (Cucu ’90+1) – Safsaf (Kanda ‘70), Mihalcea, Llullaku – Nsiah (Arnăutu ‘82)

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

Europarlamentarii români, atenționați să nu voteze pentru certificatele verzi! Încalcă dreptul la liberă circulație

Europarlamentarii români, atenționați să nu voteze pentru certificatele verzi! Încalcă dreptul la liberă circulație

Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept) a solicitat sâmbătă tuturor europarlamentarilor români să voteze împotriva certificatelor electronice verzi, deoarece „ar încălca drepturile și libertățile garantate de tratatele UE și de convențiile ratificate de România”. Prin adeverința verde, cetățenii UE vor fi înregistrați dacă au primit vaccin, au fost testați de COVID sau au fost infectați […]