Semnal de alarmă tras de medicii din Timișoara în privința pacienților oncologici

Semnal de alarmă tras de medicii din Timișoara în privința pacienților oncologici

În anul pandemiei, 2020, s-a înregistrat o scădere substanțială a numărului de pacienți oncologici care au solicitat un consult de specialitate în spitalele din Timișoara.

Conform medicilor de la Spitalul Victor Babeș Timișoara, gradul de adresabilitate a  scăzut cu peste zece procente în clinicile oncologice, ajungând chiar și cu până la 50 la sută în spitalele de stat. Mai mult, potrivit unor date statistice existente la nivel național, diagnosticarea pacienților a scăzut în România dramatic în perioada de urgență. Specialiștii spun că riscurile amânării unui tratament împotriva cancerului, dar și amânarea prezentării la medic pentru diagnosticarea unei asemenea afecțiuni sunt mai mari decât acela al îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV 2.

De aceea, medicii de la Spitalul Victor Babeș Timișoara trag un semnal de alarmă și cer demararea unei campanii naționale de conștientizare a populației pentru a se prezenta la medic la primele simptome ale unei boli, mai ales  în cazul unor pacienți cu o posibila afecțiune oncologică.

“Situația este cu adevărat dramatică. Dacă în 2019 am avut internați în Spitalul Victor Babes, cu un diagnostic de suspiciune de neoplasm pulmonar, 664 de persoane, anul trecut, în 2020, doar 231 de persoane au venit la spital pentru a fi investigate.

Situația este la fel de gravă și în ceea ce privește numărul pacienților internați, confirmați cu cancer de plămâni. Numărul acestora s-a redus cu 60 la sută, și asta pe fondul amânării sau refuzului de a se adresa medicilor. Bronhoscopiile, investigații necesare în cazul suspiciunilor de neoplasm pulmonar, au scăzut și ele cu 50 la sută anul trecut față de 2019.

Pericolul este unul pe termen lung. Oamenii se feresc și amână să vina la spital pentru a fi diagnosticați ceea ce face ca intervențiile chirurgicale și tratamentul să fie și ele realizate cu întârziere.

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare