Republica Moldova: Moţiune de cenzură împotriva guvernului Chicu

Republica Moldova: Moţiune de cenzură împotriva guvernului Chicu

Deputaţii Platformei Acţiune şi Solidaritate (PAS) au depus miercuri o moţiune de cenzură împotriva guvernului Republicii Moldova condus de Ion Chicu, moţiune semnată şi de deputaţi din Platforma Demnitate şi Adevăr (Platforma DA) şi din Partidul Democrat (PDM), informează Radio Chişinău şi IPN.md, citate de Agerpres.

Ion Chicu

Cabinetul Chicu este acuzat că „a eşuat lamentabil” în gestionarea pandemiei şi crizei economice. Potrivit semnatarilor, „orice zi în plus în care acest guvern este în funcţie înseamnă mai puţine şanse pentru rezolvarea crizei sanitare, economice şi sociale în care se adânceşte Republica Moldova”. „Administrarea dezastruoasă a treburilor statului de către acest guvern este cea mai evidentă în două domenii-cheie: sănătate şi economie’, se spune în textul moţiunii.

Moţiunea a fost semnată de 34 de deputaţi şi ar urma să fie examinată săptămâna viitoare în plenul Parlamentului.

În luna iulie Parlamentul Republicii Moldova a mai examinat o moţiune de cenzură, însă aceasta nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Conform Regulamentului Parlamentului Republicii Moldova, moţiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate guvernului la învestitură. Aceasta poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor aleşi. Moţiunea de cenzură se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. În cazul în care moţiunea de cenzură este respinsă, deputaţii care au semnat-o nu pot iniţia în cadrul aceleiaşi sesiuni o nouă moţiune pe acelaşi motiv. În cazul adoptării moţiunii de cenzură, primul-ministru trebuie să prezinte, în termen de cel mult trei zile, presedintelui Republicii Moldova demisia guvernului.

 » sursa: www.replicaonline.ro

Articole similare

Arafat nu are voie să fie și secretar de stat și președinte al Fundației pentru SMURD

Arafat nu are voie să fie și secretar de stat și președinte al Fundației pentru SMURD

Președinte PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, a înaintat, ieri, atât către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, cât și către Ministerul Justiției, sesizări privind încălcări ale legii de către Raed Arafat. Liderul PMP Constanța îl acuză pe Arafat că, potrivit legii, mai exact articolul 24, alineatul 4, din OUG 26/2000, nu are voie sa ocupe și funcția […]

​EHF European League: Minaur Baia Mare, duel cu Nantes în semifinale / Final Four-ul va avea loc în România

​EHF European League: Minaur Baia Mare, duel cu Nantes în semifinale / Final Four-ul va avea loc în România

Echipa feminină de handbal Minaur Baia Mare va întâlni formaţia franceză Nantes Atlantique Handball în semifinalele competiţiei EHF European League, al cărei turneu final va avea loc în zilele de 8 şi 9 mai în Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare, informează Agerpres. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Herning-Ikast Handbold (Danemarca) şi Siofok […]