Remus Lăpușan, candidat la Camera Deputaților: PRO România este un partid tânăr, dar cu oameni experimentați; împreună, scoatem țara din criză

Remus Lăpușan, candidat la Camera Deputaților: PRO România este un partid tânăr, dar cu oameni experimentați; împreună, scoatem țara din criză

Candidatul care deschide lista pentru Camera Deputaților, Remus Lăpușan, a vorbit într-un interviu despre motivele pentru care alegătorii ar trebui să voteze PRO România.

Suntem pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. De ce credeți că ar trebui să vă voteze oamenii?

Remsu Lăpușan: PRO România este un partid tânăr, dar cu oameni experimentați, și nu mă refer la vârstă, ci la experiența profesională pe care o au colegii mei din toată țara. Doctrina social-liberală ne-a reunit pe cei care credem că trebuie să existe un echilibru între intervenția directă a statului și principiile economiei de piață libere. Mai ales în aceste momente delicate prin care trecem din cauza pandemiei de Covid, este foarte important să existe politici publice care să asigure depășirea crizei cu cât mai puține pagube și efecte negative, atât la nivel personal cât și la nivel economic în general. Liberalii nu au exercițiul gândirii doctrinare în sensul intervenționismului, ați văzut cât de prost au gestionat și criza din 2009-2010, cu tăieri masive de salarii și pensii, și cu reduceri de personal din sectorul bugetar pe motiv că era suprasaturat. De acord, dar ei nu au eficientizat aparatul de stat, ci au dat afară oameni și apoi au blocat angajările. Unul dintre domeniile cele mai afectate de aceste blocaje a fost cel sanitar, și asta se vede mai ales acum, când se plâng că nu există personal suficient pentru a lupta pe baricade în spitale cu acest dușman nemilos – coronavirusul.

Experiența pe care o avem atât în mediul privat, cât și în domeniul administrației publice, ne-a ajutat să gândim un program integrator și holistic pentru ieșirea din criza generată de pandemie. Până la urmă, Victor Ponta este premierul care ne-a mai scos o dată din criză, și o poate face din nou! Cu PRO România, nimeni nu va fi lăsat în urmă; pentru noi, fiecare cetățean contează, indiferent de ocupație sau de venit! Noi nu promitem pielea ursului din pădure, ci venim cu măsuri simple, cu impact real asupra vieții fiecăruia dintre noi.

Despre ce este vorba în acest program de ieșire din criză?

Remsu Lăpușan: Noi am sintetizat totul în cinci măsuri pe care le considerăm esențiale pentru a depăși acest moment complicat.

În primul rând, fiecare cetățean trebuie să beneficieze de un venit minim pentru a-și asigura cele necesare traiului zilnic: pe perioada crizei,

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

Ionuț Neagu (AUR):  Românii au dreptul la o informare corectă privind efectele tehnologiilor 5G asupra  sănătății umane și a mediului înconjurător

Ionuț Neagu (AUR): Românii au dreptul la o informare corectă privind efectele tehnologiilor 5G asupra sănătății umane și a mediului înconjurător

În perioada 2021-2024 vor fi adoptate o serie de măsuri care să răspundă eficient nevoilor de creștere a  conectivității, în contextul dezvoltării tehnologiei 5G, după cum arată Programul de guvernare pentru acești patru ani. Având în vedere că în presă au apărut mai multe materiale care atrag atenția opiniei publice asupra impactului negativ al tehnologiilor […]

Bolnavii non-COVID internați ar putea fi vaccinați în spital

Bolnavii non-COVID internați ar putea fi vaccinați în spital

DISTRIBUIE Coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat marţi că autorităţile au în vedere posibilitatea imunizării în spitalele non-COVID în care sunt internaţi pacienţi de boli cronice. „Un aspect important pe care îl avem în vedere în perioada următoare (…) este de a vaccina în spitalele de tip non-COVID în care sunt internaţi pacienţi de […]