Redeschiderea universităţilor: studenţii unor facultăţi revin de luni în amfiteatre

Redeschiderea universităţilor: studenţii unor facultăţi revin de luni în amfiteatre

După aproape un an de cursuri online, de luni studenţii se întorc în amfiteatre. Tinerii vor putea participa, în sfârşit, la laboratoare şi stagii practice. Situaţia este diferită de la oraş la oraş şi de la facultate la facultate.

Roberta Andreaş este în anul trei la medicină generală. De mai bine de un an îşi vede colegii şi profesorii doar pe ecranul calculatorului. Îi e dor de ei, dar iată ce îi lipseşte cel mai tare. „Pacienţii, sincer, îmi lipsesc cel mai mult. Este altfel când înveţi pe un pacient, decât când înveţi doar cu cartea-n faţă şi încerci tu să corelezi anumite lucruri, pe care ar trebui să le vezi practic”, spune studenta de la Timişoara.

Mai ales că nu a avut mare noroc, nici nu laboratoarele. Roberta le-a făcut doar în primul anul şi în semestrul întâi din anul II. Apoi, a venit pandemia şi şcolile s-au închis până acum, când se întoarce la cursurile practice.„Este un lucru foarte bun, pentru că noi suntem şi în ultimul an preclinic, practic de anul viitor intrăm în anii clinici şi este foarte important să fii la patul bolnavului, să-l observi, să vezi”, adaugă ea.

Situaţia este diferită de la oraş la oraş, conform Mediafax. Studenţii de la Universitatea Politehnică încep cursurile abia din 1 martie. Şi cei de la UMF Bucureşti mai au de aşteptat până să înceapă. „La Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, cursurile semestrului II încep la 1 martie.

De la 1 martie vom începe tot în sistem hibrid, adică vom avea cursurile online, iar stagiile practice din laboratoare şi spitale se vor desfăşura cu prezenţa fizică a studenţilor. La medicină nu se poate să facem activitate practică online”, consideră Viorel Jinga, rector UMF Bucureşti.

Când se întorc15 februarie: UMF Timişoara
21 februarie: UNATC
1 martie: Universitatea Politehnică din Bucureşti
22 februarie: Universitatea Tehnica de Construcţii Bucureşti

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

28.000 de doze de  Pfizer BioNTech ajung, luni, la Cluj

28.000 de doze de Pfizer BioNTech ajung, luni, la Cluj

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare (CNCAV) luni soseşte în România o nouă tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 214.110 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale […]

Dan Tănasă: Ion Proca, un prefect în slujba Ungariei

Dan Tănasă: Ion Proca, un prefect în slujba Ungariei

Instituțiile statului sunt căpușate de indivizi unși politic care acționează împotriva intereselor statului român și, evident, în favoarea unor interese străine.Prefectul județului Harghita, liberalul Ion Proca, refuză să acționeze legal pentru îndepărtarea inscripției în limba maghiară „Varoshaza” de pe fațada Primăriei Gheorgheni. Inscripția în cauză, specifică sistemului administrativ din Ungaria, este ilegală. Ea este ilegală […]