Record pe canalul de comunicare al BT, în anul pandemiei: 3 milioane de vizitatori

Record pe canalul de comunicare al BT, în anul pandemiei: 3 milioane de vizitatori

Întreb BT a fost în 2020 unul dintre cele mai accesate canale de comunicare ale băncii din Cluj, cu un număr record de vizitatori, peste 3 milioane, un plus de 54% față de 2019. 

Platforma a fost foarte accesată inclusiv pe perioada stării de urgenţă, când a avut peste 1 milion de vizitatori. “Cu peste 1.600 de întrebări şi răspunsuri despre banking, Întreb BT este pentru persoanele care doresc să ştie cât mai multe despre produsele şi serviciile băncii, dar şi cum trebuie să procedeze în relaţie cu banca, în anumite contexte”, conform reprezentanților BT. 

8.200 de vizitatori au intrat pe platformă, în medie, în fiecare zi. Au continuat tendinţele remarcate de bancă începând cu 2018, în cadrul platformei: tot mai multe persoane accesează Întreb BT de pe telefon (76%), iar cei mai mulţi vizitatori au între 25 şi 34 de ani (33%).

Platforma a înregistrat cel mai mare număr de vizitatori remarcat de la un an la altul, peste 3 milioane. Au fost făcute 8 milioane de vizite, cele mai multe din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov. Vizitatorii au fost cel mai interesaţi despre carduri, cont curent, BT Pay, BT24 Internet Banking, Mobile Banking, credite.

În perioada stării de urgenţă, Întreb BT a fost accesat de 1 milion de vizitatori, care au făcut 2,7 milioane de vizite în decurs de două luni. Vârful a fost atins în 14 aprilie, când a avut 23.000 de vizitatori. Întreb BT a fost lansat în 2014 şi este cel mai mare program de educaţie financiară al băncii clujene.

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

Aplicatia Extasy, deţinută de fondatorul Untold, a atras investiţii de 1 milion euro

Aplicatia Extasy, deţinută de fondatorul Untold, a atras investiţii de 1 milion euro

Zborul cu elicopterul, cu avionul, trasee extreme cu motocicleta, o zi întreagă la golf sau chiar un zbor cu parapantă, toate sunt la un click distanță acum pe aplicația experiențelor spectaculoase, Extasy. Fondatorul festivalurilor UNTOLD și Neversea, Bogdan Buta, alături de alți investitori au pornit în luna decembrie acest proiect care a adunat deja investiții […]

Adrian Wiener, propunerea USR la Sănătate, este de acord cu exterminarea celor care se împotrivesc vaccinării obligatorii, ca „periculoși pentru societate”

Adrian Wiener, propunerea USR la Sănătate, este de acord cu exterminarea celor care se împotrivesc vaccinării obligatorii, ca „periculoși pentru societate”

Surse din rândul coaliției de guvernare arată că medicul Adrian Wiener, actual deputat USR-PLUS, ar putea fi nominalizat pentru portofoliul de ministru al Sănătății, au transmis în cursul zilei oficinele G4 și Ziare.com. Întrebat la Antena 3 dacă îi va lua locul lui Voiculescu, Wiener a refuzat să ofere un răspuns clar, spunând că este […]