PNL are ordin de la Bruxelles să privatizeze companiile de stat strategice?

PNL are ordin de la Bruxelles să privatizeze companiile de stat strategice?

Premierul Florin Cîțu anunța săptămâna trecută că dorește abrogarea legii Legea 173/2020 care a reglementat interdicţia, pentru o perioadă de 2 ani, de înstrăinare a acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale. În acest context, ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL) a precizat că Guvernul nu va privatiza nicio companie de stat, însă este contrazis de experți.

„Să spui că vânzarea (chiar și pe bursa) a unor pachete minoritare de acțiuni aparținând unor companii de stat(strategice sau nu) nu este privatizare este o minciună sfruntată. Dincolo de minciună, arată o necunoaștere crasă a legislației naționale în materie de privatizare, legislație care include diminuarea participației statului prin vânzarea de acțiuni pe piețele de capital. Mesajul domnului Popescu pare a fi pentru public. Nu este! În limitarea sa domnul Popescu vrea sa convingă instititiile abilitate ca e totul în regula și aruncă în public o postare. Poate povestește de ce nu a fost aprobat proiectul de lege privind abrogarea legii privind interdicția înstrăinării participațiilor statului și dacă a primit sau nu un mesaj negativ în această perioadă.

Îl provoc pe ministru Popescu sa spună public dacă guvernul are un TO DO LIST de la Bruxelles privind vânzarea unor pachete de actiuni la companii strategice precum: Hidroelectrica, Transgaz (devenită importanta pentru că există BRUA), Portul Constanța, Tarom, Romgaz etc.? Să prezinte public si din ce țări provin investitorii interesați precum și numele companiilor. Și să recunoască că CEC Bank nu e pe acea listă dar se dorește din piața internă ca ea sa fie listată si vândută!”, scrie economistul pe pagina sa de Facebook.

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

Armageddon COVID: Biserica este atacată. Biserica trebuie să lupte!

Armageddon COVID: Biserica este atacată. Biserica trebuie să lupte!

Dracii joacă tontoroiul la lumina zilei. Au ieșit legiune la suprafață și nu se mai feresc. Sub stindardul COVID, lumea se îndrăcește cu o repeziciune uluitoare. Bătălia dintre Copiii Luminii și Copiii Întunericului, despre care vorbea monseniorul Vigano, a ajuns și pe malurile Dâmboviței. La fel ca pe Potomac, odraslele beznei sunt excelent organizate, înarmate […]