Pensionare cu doi mai mai devreme pentru clujenii din inca 3 localitati

Pensionare cu doi mai mai devreme pentru clujenii din inca 3 localitati

Clujenii din încā trei localitāti se pot pensiona mai devreme. Initiativa apartine deputatului de Cluj Sorin Moldovan. Ok 

Cu 245 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 15 abțineri, Camera Deputatilor a adoptat astăzi proiectul de lege care aduce modificări sistemului unitar de pensii publice în sensul că dă posibilitatea persoanelor care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare remanentă să se pensioneze cu 2 ani mai devreme.

În urma amendamentului depus, în comisia de specialitate, locuitorii comunelor Aghireșu, Iara și CăpușuMare, vor avea posibilitatea să se pensioneze cu 2 ani mai devreme dacă îndeplinesc condițiile legii  263/2010.

Camera Deputaților este camera decizională. Proiectul merge spre promulgare la Președintele României.

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

La puțin timp după sărbători a fost consemnată moartea unui jurnalist din „prima linie” a presei anilor ’90, devenit ulterior scriitor, diplomat și profesor. S-a stins un jurnalist de forță al anilor ’90: Radu Ciobotea, fost reporter de front în fosta Iugoslavie. Acesta era un adevărat reper de profesionism în gazetăria din Banat, cu contribuții […]

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Distribuie dacă ți-a plăcut Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, s-a consultat, astăzi, cu reprezentanții a 14 ONG-uri, majoritatea din mișcarea #Rezist, pe teme ce țin de justiție, relatează Clujjust.ro. ”Ministrul a salutat prezența reprezentanților ONG-urilor și interesul acestora de a coopera în vederea implementării măsurilor care intră în aria de competență a Ministerului Justiției, asumate prin […]