Oana Roman s-a despărțit de Marius Elisei

Oana Roman s-a despărțit de Marius Elisei

Final de an trist pentru Oana Roman, care nu a mai reușit să își salveze căsnicia, și așa fisurată în trecut de câteva probleme și separări temporare. Oana Roman a anunțat pe Instagram că s-a despărțit de tatăl fetiței ei, după 6 ani de mariaj, dar acesta nu e singurul necaz.

Oana Roman a rămas și fără afacerea ei cu haine, demarată de puțin timp, și pentru care muncea, pe brânci, ca să o dezvolte.

„Simt că vă datorez niște explicații în legătură cu postarea mea de aseară și cu încetarea implicării mele în proiectul Mio Boutique. Ca să încerc să păstrez lucrurile într-o notă cât se poate de decentă, vă spun doar că eu nu am avut niciodată o implicare în actele societății care era în spatele acestui proiect, am mers pe încredere. Am muncit și m-am implicat 100% în acest proiect, care a mers foarte bine încă din prima zi. E un business care a fost pe profit din prima săptămână. Se pare că nu a fost de ajuns. Am considerat că era un proiect comun, de familie. Se pare că am fost singura care a gândit așa. Nu s-a mai putut altfel. Firma, site-ul, au rămas soțului meu. Eu nu mai am nicio implicare. Au rămas pozele cu mine, deși am avut rugămintea ca ele să fie eliminate. Nu am avut niciun câștig de pe urma acestui proiect. El va continua, dar nu știu sub ce formă”, povestește Oana Roman.

„Nu am avut de ales și merg mai departe pe drumul meu, atât profesional cât și personal. Eu am făcut tot ce am putut, am demonstrat că pot, am făcut-o pentru noi, ca familie, n-a fost de ajuns, am înțeles că nu se mai poate merge mai departe și o să-mi văd de drumul meu.

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

Poziția oficială a lui Bayern Munchen despre o eventuală participare la Super Liga

Poziția oficială a lui Bayern Munchen despre o eventuală participare la Super Liga

Campioana en-titre a Germaniei şi a Europei, Bayern Munchen, a anunţat oficial că nu se va alătura proiectului Super Ligii, care a generat o adevărată polemică în fotbalul european, scrie dpa citată de Agerpres. ”Membrii şi fanii noştri resping ideea Super Ligii. FC Bayern Munchen doreşte ca toate cluburile să trăiască momente deosebite într-o competiţie […]

Adevăratul motiv din cauza căruia Mama și Tata sunt primele cuvinte ale bebelușului

Adevăratul motiv din cauza căruia Mama și Tata sunt primele cuvinte ale bebelușului

Atunci când micuțul reușește să rostească „mama”, „tata”, „papa”, „pipi” este pentru că sunt cuvinte formate din sunete similare. Astfel, cercetătorilor de la Univeristatea din Edinburgh, Scoția au descoperit faptul că devine mult mai simplu pentru micuți să-și exerseze abilitățile de comunicare cu astfel de cuvinte repetitive. „Aceasta este prima dovadă a faptului că sugarii […]