Marius Șumudică a anunțat că va demisiona de la Rizespor: „Nu vreau să-mi pun viața în pericol”

Marius Șumudică a anunțat că va demisiona de la Rizespor: „Nu vreau să-mi pun viața în pericol”

Ajuns la șapte meciuri fără victorie pe banca celor de la Rizespor, Marius ​Șumudica a anunțat că se va întâlni cu președintele clubului pentru că dorește să părăsească formația turcă.

”Poate că o schimbare pe banca tehnică va fi benefică echipei. Există disensiuni între mine și echipă. Mi-a provocat foarte mult stres acest lucru. E vina mea că am luat o echipă în plin campionat, e doar vina mea.

Îmi prezint scuzele mele suporterilor și mulțumesc conducerii, care a avut încredere în mine. Am ajuns la capătul drumului aici, sunt neînțelegeri, nu vreau să-mi pun viața în pericol”, a declarat Marius Șumudică după meciul cu Kayserispor, conform Ajans53.

Miercuri, Rizespor a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Kayserispor (grupare de care Dan Petrescu s-a despărțit cu o săptămână în urmă), scor 2-1, în etapa cu numărul 28 din campionatul Turciei.

În cele șapte partide pe care le-a petrecut pe banca tehnică a celor de la Rizespor, Șumudică a înregistrat trei remize și patru înfrângeri. Rizespor se află la două puncte distanță de Erzurum BB (locul 18, primul retrogradabil).

 » sursa: hotnews.ro

Articole similare

Reuşită istorică: NASA a produs oxigen pe Marte

Reuşită istorică: NASA a produs oxigen pe Marte

Roverul Perseverance trimis de NASA pe planeta roşie în februarie 2021 a reuşit să transforme, printr-o tehnologie specială, dioxidul de carbon din atmosferă în oxigen, proces care le-ar putea deschide drumul astronauţilor dornici să exploreze într-o zi Planeta Marte. „Este o primă încercare crucială de a converti dioxidul de carbon în oxigen pe Marte”, a […]

Gheorghiţă: Campania de vaccinare nu este în impas. Am dublat rata persoanelor vaccinate

Gheorghiţă: Campania de vaccinare nu este în impas. Am dublat rata persoanelor vaccinate

Campania de vaccinare nu este în impas, a declarat marţi, la Guvern, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, care a precizat că s-a dublat rata persoanelor imunizate. Valeriu Gheorghiţă „Aş vrea să spun aşa: campania nu este în impas, dimpotrivă, am crescut, am dublat rata persoanelor vaccinate. Înţeleg, […]