Luis Suarez, despre modul în care Barcelona s-a descotorosit de el: „Mi-au spus că sunt bătrân şi că nu mai pot juca la cel mai înalt nivel”
Luis Suarez a comentat, pentru France Football, felul în care s-au purtat şefii Barcelonei cu el în momentul în care a fost anunțat că nu intră în calculele antrenorului Ronald Koeman.
„Ce m-a deranjat cu adevărat e că mi-au spus că sunt bătrân şi că nu mai pot juca la cel mai înalt nivel, să fiu la înălţimea unei mari echipe. Asta mi-a displăcut”, a spus Suarez.
Deşi Barca i-a arătat uşa după șase ani în care a reușit perfomante impresionante pentru clubul catalan, Suarez arată, la 34 de ani, că rămâne un atacant de top. Cu 16 goluri în 20 de meciuri în acest sezon în La Liga, el este cel mai bun marcator al campionatului, la egalitate cu prietenul său Lionel Messi, transmite Agerpres.
„Pe primul loc este factorul mental. E foarte important să fii puternic psihic şi să simţi că eşti în stare să întorci situaţiile dificile. Asta a fost întotdeauna una din caracteristicile mele, chiar atunci când treceam prin momente grele. Acest caracter m-a făcut să vin la această echipă care luptă pentru nişte lucruri importante.
Una din motivaţiile mele a fost să pot arăta că mai trebuie contat pe mine. Este o chestiune de amor propriu. După toţi acei ani la Barca, am vrut să demonstrez că mai pot fi util la cel mai înalt nivel, în elita spaniolă”, a afirmat uruguayanul înaintea duelului de marţi dintre Atletico şi Chelsea, de la Bucureşti, din turul optimilor de finală ale Champions League.
„Pe de o parte, această schimbare a fost binevenită, fiindcă după tot ce am trăit la Barca, şi ţinând cont de felul cum s-au întâmplat lucrurile, îmi doream să fac o schimbare”, a spus Suarez, referindu-se la faptul că noul antrenor al catalanilor,