Legenda profeției „Donald Trump – Mâna lui Dumnezeu”. Ar putea fi reală?

Legenda profeției „Donald Trump – Mâna lui Dumnezeu”. Ar putea fi reală?

Preotul catolic italian Giacomo Capoverdi a publicat in 2017 un videoclip în care își povestea întâlnirea cu pustnicul și misticul Tom Zimmer. Capoverdi este un preot de origine italiană aparținând Congregației Imaculatei Concepții, din eparhia Providence, Rhode Island, Parohia Sf. Augustin, scrie site-ul mediteraneinews.it.

În videoclip relatează momentul călătoriei sale la Roma. Aici l-a întâlnit pe Thomas Zimmer – Tom, un pustnic catolic de origine americană, care ar fi prezis, în urmă cu mai bine de 30 de ani, că Donald Trump va deveni președintele Statelor Unite ale Americii și că,  pentru mandatul său, va fi protejat de mâna lui Dumnezeu pentru a salva America și a elibera lumea de întunericul răului. Zimmer ar fi rostit aceste cuvinte în anul 1983: ”Există un om care chiar acum, în Statele Unite, are mâna lui Dumnezeu asupra lui. Și Dumnezeu îl va folosi în viitor ca președinte al SUA. El se numește Donald Trump”.

Această legendă este însă una controversată, pe motiv că nu există martori care să fi asistat la momentul de-acum mai bine de 30 de ani.

La acea vreme, această profeție a fost aproape deloc crezută, dar astăzi, scrie sursa citată, își asumă un adevăr istoric de mare valoare escatologică și spirituală. Acest fapt a stârnit interesul unui alt preot, Bret Thoman, care a scris un articol pe această temă în 2017, după alegerea lui Trump, și pe care l-a publicat pe bllogul său. Tot în 2017 a fost publicată și cartea „Dumnezeu și Donald Trump” de Stephen E. Strang.

Cei care l-au cunoscut peTom Zimmer spun că era un om profund religios și dedicat lui Dumnezeu, un tip blând, tăcut și lipsit de pretenții. Îi plăcea să petreacă mai mult timp în Bazilica Casei Sfinte, să participe la ceremoniile euharistice, să se întâlnească cu pelerinii, să se roage.

Subiectul a revenit în actualitate, odată cu lansarea, în vară, a cărții „Profeția Sfântului Graal ”de preotul franciscan Antonio Leonardo Montuoro, care vorbește despre acel Potir Sacru, dar și despre deep state, corupție și pedofilie.

Cartea abordează diverse probleme legate de pace și spiritualitate în aceste vremuri  de mari încercări pentru creștinism și care, în cazul realegerii lui Trump în noiembrie 2020, ar putea fi semnul fără echivoc al unei profeții care nu numai că s-a împlinit, dar care reconfirmă ferma „Voință a mâinii lui Dumnezeu” față de această umanitate pierdută, se spune în articol.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro

Articole similare

​EHF European League: Minaur Baia Mare, duel cu Nantes în semifinale / Final Four-ul va avea loc în România

​EHF European League: Minaur Baia Mare, duel cu Nantes în semifinale / Final Four-ul va avea loc în România

Echipa feminină de handbal Minaur Baia Mare va întâlni formaţia franceză Nantes Atlantique Handball în semifinalele competiţiei EHF European League, al cărei turneu final va avea loc în zilele de 8 şi 9 mai în Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare, informează Agerpres. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Herning-Ikast Handbold (Danemarca) şi Siofok […]

Aplicatia Extasy, deţinută de fondatorul Untold, a atras investiţii de 1 milion euro

Aplicatia Extasy, deţinută de fondatorul Untold, a atras investiţii de 1 milion euro

Zborul cu elicopterul, cu avionul, trasee extreme cu motocicleta, o zi întreagă la golf sau chiar un zbor cu parapantă, toate sunt la un click distanță acum pe aplicația experiențelor spectaculoase, Extasy. Fondatorul festivalurilor UNTOLD și Neversea, Bogdan Buta, alături de alți investitori au pornit în luna decembrie acest proiect care a adunat deja investiții […]