Joe Biden aprobă din prima zi de mandat o serie de cereri ale comunităţii LGBT

Joe Biden aprobă din prima zi de mandat o serie de cereri ale comunităţii LGBT

Pronumele cu gen neutru pot fi de acum înainte selectate de persoanele care contactează guvernul american, după ce Joe Biden a semnat în prima zi a mandatului său de preşedinte al SUA mai multe ordine executive, printre care şi unul împotriva discriminării persoanelor LGBT+, relatează Thomson Reuters Foundation, citată de Agerpres.

Cei care se identifică drept persoane ”non-binare”, adică nu se consideră nici bărbat, nici femeie, pot începând de joi să selecteze titlul ‘Mx’ pe pagina de contact a website-ului Casei Albe, unde a fost adăugată şi o listă derulantă cu pronume, inclusiv ”ei” (they/them).

Această decizie marcheză şi o schimbare faţă de administraţia preşedintelui Donald Trump, care le-a interzis persoanelor transgender să se înroleze în armată şi a emis dispoziţii care subliniază importanţa sexului biologic în faţa identităţii de gen.

Susţinătorii LGBT+ au primit favorabil noua abordare promovată de preşedintele Biden. ”În prima zi, administraţia Biden a luat imediat măsuri pentru a include în discuţie persoanele trans, non-binare şi nonconforme genului”, spune Kate Ellis, care conduce grupul GLAAD de susţinere a comunităţii LGBT+. ”Cercetările au arătat că recunoaşterea şi respectarea pronumelor noastre pot face diferenţa pentru sănătatea şi bunăstarea noastră – mai ales în cazul tinerilor LGBTQ”, susţine Ellis.

În sprijinul acestei opinii, un studiu al grupului The Trevor Project, realizat pe un eşantion de 40.000 de persoane LGBT+ cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani, susţine că 28% dintre cei care au spus că nimeni nu a dorit să le folosească pronumele alese de ei au încercat să se sinucidă anul trecut, faţă de 12% dintre aceia care spun că cei mai mulţi le-au folosit acele pronume.

Preşedintele Biden a mai semnat în prima zi de mandat şi un ordin executiv care stabileşte că agenţiile federale ale SUA nu trebuie să discrimineze pe baza orientării sexuale sau a identităţii de gen.

 » sursa: www.replicaonline.ro

Articole similare

Arafat nu are voie să fie și secretar de stat și președinte al Fundației pentru SMURD

Arafat nu are voie să fie și secretar de stat și președinte al Fundației pentru SMURD

Președinte PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, a înaintat, ieri, atât către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, cât și către Ministerul Justiției, sesizări privind încălcări ale legii de către Raed Arafat. Liderul PMP Constanța îl acuză pe Arafat că, potrivit legii, mai exact articolul 24, alineatul 4, din OUG 26/2000, nu are voie sa ocupe și funcția […]

​EHF European League: Minaur Baia Mare, duel cu Nantes în semifinale / Final Four-ul va avea loc în România

​EHF European League: Minaur Baia Mare, duel cu Nantes în semifinale / Final Four-ul va avea loc în România

Echipa feminină de handbal Minaur Baia Mare va întâlni formaţia franceză Nantes Atlantique Handball în semifinalele competiţiei EHF European League, al cărei turneu final va avea loc în zilele de 8 şi 9 mai în Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare, informează Agerpres. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Herning-Ikast Handbold (Danemarca) şi Siofok […]