Imagini sfîșietoare de la înmormântarea fetelor ucise de șoferița beată. „Acum, în loc să-i facă ziua, o bagă în pământ”

Imagini sfîșietoare de la înmormântarea fetelor ucise de șoferița beată. „Acum, în loc să-i facă ziua, o bagă în pământ”

Tinerele care au murit în accidentul din cartierul Andronache, București, au fost înmormântate. 

Cartierul bucureștean Andronache poartă doliu. Azi, 4 martie, locul simplu până zilele trecute a fost cuprins de tristețe. Rudele, vecinii și trecătorii au vărsat lacrimi amare pentru Raisa (6 ani) și Mihaela (21 ani), care s-au stins din viață în urma unui accident rutier extrem de violent care s-a petrecut în cursul zilei de sâmbătă pe strada Mențiunii.

Cele două fete au fost conduse pe ultimul drum de părinții îndoliați și sfâșiați de durere, arată click.ro. Zeci de colegi, prieteni sau oameni care au aflat de tragicul eveniment s-au aflat azi la primele ore ale dimineții la intersecția dintre străzile Fructelor și Mențiunii, la casele celor două, pentru a-și lua rămas bun, potrivit playtech.ro.

Raisa ar fi împlinit 7 ani pe data de 16 martie, iar anul acesta este unul crunt pentru familia ei care acum îi va plânge dorul. Mihai și Lenuța, copii de aceiași vârstă cu ea, erau invitați la aniversarea sa. Acum, în loc să-i ofere cadourile pregătite, au venit să-i pună flori la căpătăi prietenei lor.

”Cu câteva minute înainte de accident, fetiţa vorbise cu părinţii despre cadoul pe care şi-l dorea de ziua ei. Acum, în loc să-i facă ziua, o bagă în pământ. Şi şoferiţa e liberă, bine mersi. Asta nu este viaţă, asta nu este dreptate, asta nu este ţară”, a spus, cu obidă, nea Ion, care e rudă cu Raisa.

Femeia care se afla la volan este consultant la o companie de telefonie mobilă și băuse rom înainte să se urce la volan, astfel a încurcat pedala de frână cu cea de accelerație și s-a dus direct pe trotuar. Marcela Leonte, principalul vinovat în acest caz, va fi cercetată sub control judiciar pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare