Hotărârile privind închiderea școlilor au fost anulate în instanță! Ce înseamnă asta

Hotărârile privind închiderea școlilor au fost anulate în instanță! Ce înseamnă asta

Hotărârile privind închiderea școlilor, anulate în instanță! Ce înseamnă asta

Curtea de Apel București a anunțat joi că au fost anulate toate hotărârile CNSU și ale ministerelor Educației și Sănătății, adoptate în perioada august 2020 – ianuarie 2021, privind suspendarea, la nivel național, a activităților care presupuneau prezența fizică în școli și continuarea cursurilor online.

sala de clasa goala

Unul dintre reclamanți a fost Asociația Școlilor Particulare, care încă de la început a contestat deciziile autorităților cu privire la închiderea școlilor. Ceilalți reclamanți sunt 9 persoane fizice.

„Este prima victorie împotriva măsurilor autorităților publice care, începând din toamna anului trecut, au suspendat total cursurile față în față în școli și grădinițe, pe întreg teritoriul României, fără niciun criteriu, deși în mod absurd au fost menținute astfel de activități în unitățile afterschool și în creșe”, au afirmat avocații de la Firon Bar-Nir, într-un comunicat remis presei după decizia instanței.

Potrivit antena3.ro, pe 25 noiembrie 2020 a avut loc primul termen în procesul care solicită anularea hotărârilor privind închiderea școlilor din România.

Citește și: Cifre oficiale: a crescut rata de infectare Covid-19 la copii. Cei de la grădiniță sunt cei mai afectați

Christian Comșa, președintele Asociațaiei Școlilor Particulare, explică într-un comunicat oficial: „Înțelegem să contribuim la ameliorarea situației epidemiologice din țara noastră, înțelegem că măsura suspendării cursurilor față în față este o măsură care este necesară în anumite situații dar nu înțelegem de ce se adoptă o astfel de măsură fără o analiză serioasă, de ce se adoptă o astfel de măsură la nivel general. Poate copiii din grădinițe, din clasele primare mici și din clasele de final de nivel ar fi putut să vină la școală. Poate școlile din zonele în care incidența este scăzută ar fi putut funcționa.

 » sursa: qbebe.ro

Articole similare

Voi ne-ați îngenuncheat părinții! – CRITICII.RO

Voi ne-ați îngenuncheat părinții! – CRITICII.RO

”Căderea domnilor, bucuria nebunilor”, așa poate fi descrisă tragedia neamului românesc după decembrie 1989. Ne-am bucurat când kgb-istul Iliescu și Brucan ne rânjeau în față. Nu pot uita fața lui Brucan când îi înfiera pe golanii din Piața Universității. Am crescut cu chipurile acestor criminali în minte, am înțeles cine sunt și nu am uitat […]