Guvernul SUA alocă un grant de 600.000 de dolari pentru a sprijini România în lupta împotriva traficului de persoane

Guvernul SUA alocă un grant de 600.000 de dolari pentru a sprijini România în lupta împotriva traficului de persoane

Guvernul Statelor Unite va aloca un grant de 600.000 de dolari organizației International Justice Mission (IJM) pentru ca aceasta să sprijine România în lupta împotriva traficului de persoane, a anunțat joi ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, după o întrevedere cu ministrul justiției Cătălin Predoiu, cu procurorul general Gabriela Scutea, cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu și cu directorul IJM Shawn Kohl.

“Sunt mândru de faptul că, sub conducerea Președintelui Trump, Statele Unite sunt implicate să ajute România în această luptă. Vom folosi toate mijloacele de aplicare a legii de care dispunem, de la Departamentul pentru Justiție și de la Biroul Federal de Investigații ale S.U.A., pentru a ajuta România să îi prindă și să îi defere justiției pe cei care își exploatează semenii. În acest sens, sunt încântat să vă anunț că Guvernul Statelor Unite a alocat un grant în valoare de 600.000 de dolari organizației „International Justice Mission”, în vederea combaterii traficului de persoane“, a spus Zuckerman, conform unui discurs publicat de Ambasada SUA.

https://www.facebook.com/bucharest.usembassy/photos/a.10150193798375454/10164608133705454/?type=3

Ambasadorul a menționat că în luna iunie a promis că “SUA vor folosi toate resursele de care dispun pentru a ajuta România să pună capăt flagelului traficului de persoane și să ofere asistență victimelor”.

“Ne-am respectat promisiunea”, a adăugat Zuckerman, transmițând totodată aprecieri pentru prim-ministrul Orban și pe membrii guvernului său, pentru eforturile de eradicare a traficului de persoane, în ciuda faptului că guvernul a primit moștenire “un sistem cu politici deficitar concepute, corupție și rețele infracționale”.

Încă de la înființarea sa în urmă cu mai bine de 20 de ani, International Justice Mission a jucat un rol esențial în lupta împotriva traficului de persoane. IJM va ajuta în lupta împotriva traficului de persoane în diverse moduri:

  • IJM va colabora cu sistemul judiciar și liderii comunității pentru a putea oferi un răspuns eficient la violență și pentru a putea concepe îmbunătățiri care să deservească supraviețuitorii,

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

La puțin timp după sărbători a fost consemnată moartea unui jurnalist din „prima linie” a presei anilor ’90, devenit ulterior scriitor, diplomat și profesor. S-a stins un jurnalist de forță al anilor ’90: Radu Ciobotea, fost reporter de front în fosta Iugoslavie. Acesta era un adevărat reper de profesionism în gazetăria din Banat, cu contribuții […]

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Distribuie dacă ți-a plăcut Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, s-a consultat, astăzi, cu reprezentanții a 14 ONG-uri, majoritatea din mișcarea #Rezist, pe teme ce țin de justiție, relatează Clujjust.ro. ”Ministrul a salutat prezența reprezentanților ONG-urilor și interesul acestora de a coopera în vederea implementării măsurilor care intră în aria de competență a Ministerului Justiției, asumate prin […]