Folclor cu amor: Detalii picante ieşite la iveală după acuzaţia de plagiat adusă cântăreţei Denisa Puşcău

Folclor cu amor: Detalii picante ieşite la iveală după acuzaţia de plagiat adusă cântăreţei Denisa Puşcău

Dezvăluirea BIHOREANULUI de săptămâna trecută, privind acuzaţiile de plagiat care i se aduc Denisei Puşcău, solistă de muzică populară şi organizatoare de concerte la Ansamblul Crişana, i-a făcut pe mulţi angajaţi ai acestuia să chicotească.

În ciuda diferenţei de vârstă, pare-se că tânăra este o protejată a directorului Leontin Ciucur, relaţia apropiată dintre cei doi fiind notorie printre colegi, dovadă că „Deni” n-a avut nicio emoţie în faţa recentului val de disponibilizări din ansamblu.

Folcloriştii i-au povestit lui Bihorel chiar că, în urmă cu vreo doi ani, pe holurile instituţiei a fost mare agitaţie, după ce doamna Ciucur a descins acolo şi a căutat-o pe domnişoară, unii povestind chiar că a ciufulit-o bine, fiindcă destramă familii.

De altfel, înainte de Crăciunul din 2019, consoarta a distribuit pe Facebook o colindă a duetului Ciucur-Puşcău, cu mesajul ironic „Cel mai frumos colind împreună cu colega de serviciu şi iubita!”.

În ciuda geloziei soţiei, cei doi folclorişti au rămas apropiaţi, dovadă fiind şi faptul că săptămâna trecută, după apariţia articolului din BIHOREANUL, Ciucur i-a luat vehement apărarea tinerei Puşcău, zicându-le colegilor că articolul este tendenţios, iar fata îşi va dovedi probitatea. Un adevărat gentleman…

Articole pe aceeași temă:

 » sursa: ebihoreanul.ro

Articole similare

Așa arată Miss Germania 2021: are 33 de ani și este mamă

Așa arată Miss Germania 2021: are 33 de ani și este mamă

O femeie în vârstă de 33 de ani, mamă a doi copii, a fost încoronată Miss Germania 2021 în cadrul unui concurs reînnoit care, potrivit organizatorilor, are în prim-plan convingerile şi personalitatea participantelor şi este mai puţin axat pe aspectul fizic, renunţându-se la clasica defilare în costumul de baie, relatează duminică Reuters, informează Agerpres, citate […]