Datele a mii de polițiști din Belarus au fost divulgate de hackeri, ca răzbunare pentru încercarea de a reprima protestele

Datele a mii de polițiști din Belarus au fost divulgate de hackeri, ca răzbunare pentru încercarea de a reprima protestele

Hackerii au divulgat datele personale a o mie de poliţişti din Belarus, ca răzbunare pentru acţiunile de reprimare a demonstraţiilor de stradă împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko, scrie Reuters.

„Pe măsură ce arestările continuă, vom continua să publicăm date la scară largă”, se arată într-un mesaj distribuit de canalul de opoziţie Nexta Live pe aplicaţia Telegram. „Nimeni nu va rămâne anonim nici chiar sub cagulă”.

Guvernul a spus că îi va găsi şi pedepsi pe cei responsabili cu divulgarea datelor, care au fost distribuite masiv sâmbătă seară pe Telegram.

„Forţele, mijloacele şi tehnologiile care sunt la dispoziţia organismelor interne fac posibilă identificarea şi condamnarea marii majorităţi a celor vinovaţi de divulgarea datelor personale pe internet”, a spus Olga Chemodanova, purtătoare de cuvânt al Ministerului de Interne.

Loialitatea forţelor de securitate este crucială pentru ca Lukaşenko să se agaţe de putere, după alegerile de la începutul lunii trecute, în urma cărora el şi-a adjudecat victoria pentru al şaselea mandat, dar oponenţii au spus că rezultatul votului a fost măsluit.

Forţele de securitate au reţinut mii de oameni în încercarea de a opri valul de proteste şi greve din ţară.

Guvernul a spus că 390 de femei au fost reţinute sâmbătă, la o manifestaţie împotriva lui Lukaşenko. Cele mai multe au fost eliberate între timp.

Măsurile de reprimare a protestelor luate de Lukaşenko au făcut ca Uniunea Europeană să gândească noi sancţiuni faţă de guvernul de la Minsk.

Guvernul a reacţionat furios, sâmbătă, după ce au apărut informaţii că Svetlana Tsikhanouskaya, candidatul opoziţiei în alegerile din august, s-ar putea întâlni curând cu miniştri de Externe ai statelor membre UE.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a criticat, de asemenea, Uniunea Europeană pentru că a invitat-o pe Tsikhanouskaya la întâlnirea ministerială şi pentru că ia în considerare sancţionarea Belarusului.

 » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

Articole similare

China falimentează Muntenegru. UE nu vrea să ajute micuțul stat balcanic

China falimentează Muntenegru. UE nu vrea să ajute micuțul stat balcanic

Criza datoriilor cu care se con­fruntă Muntenegru, ţară aspirantă la statutul de membru al UE, scoate din nou la lumină influenţa exercitată de China în Balcanii de Vest. Guvernul ţării a solicitat recent ajutorul Bruxelles-ului în re­fi­nan­ţa­rea unui credit chinezesc de 1 miliard de euro pentru un proiect de auto­stra­dă nefinalizat, proiect care a aruncat […]

NATO: Rusia trebuie să pună capăt consolidării militare în apropierea Ucrainei

NATO: Rusia trebuie să pună capăt consolidării militare în apropierea Ucrainei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut marţi Rusiei să-şi retragă trupele pe care le comasează la frontiera cu Ucraina şi a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică, nu Moscova, este cea care va decide dacă Ucraina va deveni membră a organizaţiei, informează Reuters, citată de Agerpres. Jens Stoltenberg ”În ultimele săptămâni Rusia a deplasat mii […]