Daniel Tămaş nu mai are voie să pună piciorul la Protecţia Copilului. „Orice plată a drepturilor salariale este ilegală”

Daniel Tămaş nu mai are voie să pună piciorul la Protecţia Copilului. „Orice plată a drepturilor salariale este ilegală”

Consiliul Județean Cluj a cerut conducerii DGASPC și Poliției să nu îi mai permită fostului director accesul în instituție.

Hotărârea de consiliu judeţean privind destituirea directorului de la Protecția Copilului și decizia Curții de Apel dată în acest caz au fost puse în executare. Începând de marţi, Daniel Tamaş nu mai are calitatea de angajat al DGASPC Cluj.

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a solicitat persoanelor care exercită acum atribuțiile de director DGASPC Cluj să interzică accesul în instituție al fostului şef Daniel Tămaş și a avertizat că toate actele semnate de acesta sunt lovite de nulitate.

Potrivit acestora, CJ Cluj va formula și o plângere penală în acest caz, solicitând Poliţiei să intervină pentru ca Daniel Tămaş, care nu mai are calitatea de angajat, să nu mai între în sediul DGASPC Cluj.

„Având în vedere încetarea raportului de serviciu al domnului Tămas Claudiu Daniel în data de 04.11.2020, vă informăm următoarele:

– După această dată, orice plată a drepturilor salariale aferente domnului Tămaş Claudiu Daniel este ilegală şi orice act semnat de către acesta este nul de drept, întrucât acesta nu mai are calitatea de angajat al DGASPC;

– Atribuţiile funcţiei de director general sunt preluate de către înlocuitorii din fişa postului.

De asemenea, vă solicităm să interziceţi accesul în instituţie al domnului Tămaş Claudiu Daniel întrucât acesta nu mai are calitatea de angajat al DGASPC”, se arată într-un document trimis de CJ Cluj către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi consultat de ZIUA de CLUJ.

Forul judeţean va realiza un audit la DGASPC, cu ajutorul companiei Deloitte, și caută un nou director. 

Demarăm auditul de performanţă cu firma Deloitte, care a ofertat acest serviciu, și așezăm Direcția pe criterii de performanţă și profesionalism. Avem în vedere atât susținerea și încurajarea angajaților DGASPC, cât și grija față de beneficiari. De asemenea, demarăm un concurs care să aducă un nou director profesionist, corect și apolitic – Alin Tișe, președinte CJ Cluj

Reamintim că Daniel Tămaş, șeful DGASPC Cluj a fost demis după ce Justiţia a dat câştig de cauză forului judeţean într-un proces în care fost director contesta decizia luată în 2017. Trei ani a durat procesul, timp în care Tămaș a rămas la conducerea Direcţiei. 

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

Bolnavii non-COVID internați ar putea fi vaccinați în spital

Bolnavii non-COVID internați ar putea fi vaccinați în spital

DISTRIBUIE Coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat marţi că autorităţile au în vedere posibilitatea imunizării în spitalele non-COVID în care sunt internaţi pacienţi de boli cronice. „Un aspect important pe care îl avem în vedere în perioada următoare (…) este de a vaccina în spitalele de tip non-COVID în care sunt internaţi pacienţi de […]

Orban bagă presa în țarc la fel Dragnea. Îl deranjează întrebările jurnaliștilor

Orban bagă presa în țarc la fel Dragnea. Îl deranjează întrebările jurnaliștilor

Liberalii, care în perioada de opoziție înfierau orice gest cu accente anti-democratice ale fostului lider PSD, Liviu Dragnea, au ajuns acum să facă exact la fel ca el. Pe Ludovic Orban îl deranjează întrebările jurnaliștilor și a pus gând rău presei. Orban a ajuns să joace exact rolul lui Liviu Dragnea, adică de președinte al […]