Cum se poate evita disconfortul purtării unei măști vara? Poate fi periculoasă masca de protecție pe caniculă?

Cum se poate evita disconfortul purtării unei măști vara? Poate fi periculoasă masca de protecție pe caniculă?

Vara aceasta, accesoriul indispensabil pare să nu mai
fie costumul de baie, ci masca de protecție, care devine obligatorie în
locurile publice aglomerate. Numai că odată ce cresc temperaturile, crește și
disconfortul. Pot apărea și alte pericole?

Medicii din Japonia au avertizat recent în privința
consecințelor purtării unei măști pe timp de caniculă, iar oamenii se întreabă
dacă purtarea măștilor poate să fie un motiv de îngrijorare.

Potrivit cercetătorilor citați de cotidianul The Japan
Times, în condițiile unor temperaturi crescute, mușchii respiratorii sunt stresați,
ceea ce „scurtează” respirația, iar asta facilitează acumularea căldurii în
corp. Respirația devine mai greoaie, iar în lipsa unei hidratări regulate,
există riscul deshidratării.

Într-adevăr, cu o mască, în special de tip FFP2, este
mai complicat să respiri, mai ales în cazul acelor persoane care au deja boli
respiratorii. Însă nu înseamnă ca asta e valabil numai vara, spune un pneumolog
francez, Laurent Plantier, medic la Spitalul Universitar din Tours.

Masca FFP2 este cea care filtrează cel mult, dar nu
este periculoasă, spune și un alt cercetător, Bertrand Dautzenberg, fost
pneumolog la spitalul Pitié Salpêtrière din Paris.

Nici o mască simplă, din bumbac, nu poate fi
periculoasă. Trebuie urmate doar câteva recomandări. Sigur că, odată cu căldura,
va fi și umiditatea mai mare, iar o mască umedă este dezagreabilă și, în plus,
nici nu mai filtrează, spune profesorul Dautzenberg.

Pur și simplu trebuie să adaptăm masca la condițiile
de mediu, spun medicii francezi. Așa cum vara evităm să ne punem căciulă, vom
evita o mască prea densă sau dintr-un material care păstrează prea mult
căldura. Nu vom pune o mască făcută dintr-o pânză groasă,

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare