Criză de vaccin antigripal în România. Ce spune Președintele Klaus Iohannis

Criză de vaccin antigripal în România. Ce spune Președintele Klaus Iohannis

În România, Ministerul Sănătății a lansat oficial campania de vaccinare pe 15 septembrie, anunțând introducerea în sistemul sanitar a 330.000 de doze de vaccin. Acestea au vizat vaccinarea copiilor sub 8 ani cu boli cronice, a copiilor între 5 luni și 6 ani care au nevoie de două doze reduse din cauza faptului că se află la prima administrare, a persoanelor instituționalizate, femeilor gravide și personalului medical.

medic care isi vaccineaza pacientul

Aproximativ o lună mai târziu, respectiv pe 19 octombrie, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, preciza că o nouă tranșă de 500.000 de doze de vaccin antigripal urmează să fie livrată către direcţiile de sănătate publică, acestea urmând să fie direcţionate către cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Primele stocuri de vaccin au fost epuizate rapid în farmacii, iar următoarele doze de vaccin urmează să fie livrate la jumătatea lunii noiembrie. La nivelul întregii țări, pe 27 octombrie, furnizorii raportau stocuri totale de sub 134.000 de doze de vaccinuri antigripale.

Ce spune Klaus Iohannis despre criza de vaccin antigripal din România

Întrebat de corespondenții Libertatea despre vaccinul antigripal care lipsește din farmacii și ajunge în cantități insuficiente la medicii de familie, Președintele România, Klaus Iohannis, a răspuns că lipsa acestuia de pe piață este de înțeles pe timp de pandemie și a dat asigurări că urmează să ajungă și alte tranșe de vaccin antigripal.

Citește și: Vaccinul antigripal: 10 întrebări de la părinți cu răspunsuri de la medic

„În fiecare lună vin noi tranșe de vaccin în România. Vechiul guvern PSD-ist comandase cam 1,5 milioane de doze, dar de când a venit noul Guvern s-a suplimentat comandă și suntem la 3,5 milioane. Aceste doze vor veni în tranșele negociate de Guvern și este clar că în condiții de pandemie cererea de vaccin antigripal este mai mare,

 » sursa: qbebe.ro

Articole similare

Moment istoric: Un mini-elicopter al NASA a zburat pe Marte (VIDEO)

Moment istoric: Un mini-elicopter al NASA a zburat pe Marte (VIDEO)

Mini-elicopterul Ingenuity al NASA a scris, luni, istorie, efectuând primul zbor al unui dispozitiv motorizat în atmosfera unei alte planete, Marte. Potrivit NASA, mini-elicopterul cu greutatea de 1,8 kilograme şi cu două rotoare a efectuat primul său zbor, timp de 40 de secunde, aşa cum era planificat. Zborul pe Marte reprezintă o adevărată provocare, deoarece aerul de pe […]

Bombă la Sectorul 1: Clotilde Armand ar putea rămâne pe drumuri. Poliția a numărat buletinele de vot. Daniel Tudorache ar fi câștigat alegerile cu o diferență de 1360 de voturi

Bombă la Sectorul 1: Clotilde Armand ar putea rămâne pe drumuri. Poliția a numărat buletinele de vot. Daniel Tudorache ar fi câștigat alegerile cu o diferență de 1360 de voturi

După renumărarea voturilor de la primăria sectorului 1, procurorii SIIJ au dezvăluit că adevăratul câștigător al alegerilor locale este fostul primar PSD al Sectorului, Dan Tudorache, care ar fi depășit-o pe Clotilde Armand cu peste 1360 de voturi, anunță ziuanews. Termenul limită al procedurii de investigare inițiată de procurori era 8 aprilie 2021, ancheta fiind […]