Coronavirus: Numărul deceselor a depăşit 200.000 în UE şi statele europene asociate, potrivit ECDC

Coronavirus: Numărul deceselor a depăşit 200.000 în UE şi statele europene asociate, potrivit ECDC

Numărul persoanelor care au decedat în urma infectării cu noul coronavirus a depăşit 200.000 în Uniunea Europeană şi statele europene, potrivit statisticii furnizate duminică de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), transmite dpa, citată de Agerpres.

ECDC indică un număr de aproape 4,8 milioane de cazuri de infectare şi 200.587 de decese.

Cele mai multe decese au avut loc în Marea Britanie (peste 43.000), urmată de Italia, Spania şi Franţa.

Datele acoperă Spaţiul Economic European (SEE), care cuprinde ţările Uniunii Europene, fosta ţară membră Marea Britanie, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Elveţia nu este inclusă în această statistică.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii include în jur de 53 de state în regiunea ‘Europa’, raportând astfel un bilanţ mai mare al infectărilor şi deceselor: 7,8 milioane de infectări, din care 255.000 de decese.

 » sursa: www.replicaonline.ro

Articole similare

Arafat nu are voie să fie și secretar de stat și președinte al Fundației pentru SMURD

Arafat nu are voie să fie și secretar de stat și președinte al Fundației pentru SMURD

Președinte PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, a înaintat, ieri, atât către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, cât și către Ministerul Justiției, sesizări privind încălcări ale legii de către Raed Arafat. Liderul PMP Constanța îl acuză pe Arafat că, potrivit legii, mai exact articolul 24, alineatul 4, din OUG 26/2000, nu are voie sa ocupe și funcția […]

​EHF European League: Minaur Baia Mare, duel cu Nantes în semifinale / Final Four-ul va avea loc în România

​EHF European League: Minaur Baia Mare, duel cu Nantes în semifinale / Final Four-ul va avea loc în România

Echipa feminină de handbal Minaur Baia Mare va întâlni formaţia franceză Nantes Atlantique Handball în semifinalele competiţiei EHF European League, al cărei turneu final va avea loc în zilele de 8 şi 9 mai în Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare, informează Agerpres. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Herning-Ikast Handbold (Danemarca) şi Siofok […]