Cerere imensă, ofertă insuficientă. BioNTech anunță posibile întârzieri la livrarea vaccinului

Cerere imensă, ofertă insuficientă. BioNTech anunță posibile întârzieri la livrarea vaccinului

Unele regiuni din Germania au fost nevoite să suspende vaccinarea, la câteva zile după lansare. 

Vaccinul Pfizer-BioNTech este deocamdată singurul vaccin împotriva COVID-19 autorizat în Uniunea Europeană, dar autorizarea sa relativ târzie de către agenţia specializată a UE şi cantitatea de vaccin comandată de Comisia Europeană – care şi-a asumat încheierea contractelor cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre – conduc la un ritm lent de aprovizionare.

„În acest moment lucrurile nu arată bine – apare o lacună pentru că nu sunt alte vaccinuri aprobate şi noi trebuie să umplem golul cu vaccinul nostru”, a explicat pentru Der Spiegel directorul general al BioNTech, Ugur Sahin. 

Responsabilii BioNTech critică, pe de altă parte, decizia Comisiei Europene de a încheia contracte cu o serie de companii farmaceutice în speranţa că vor fi aprobate rapid vaccinurile acestora, ceea ce nu s-a întâmplat.  „S-a presupus că multe alte companii vor veni cu vaccinul. Aparent aceasta a fost impresia, că vom avea destule, că nu va fi atât de rău şi că avem controlul. Acest lucru m-a surprins”, a spus Sahin.

SUA au comandat în luna iulie 600 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, în timp ce Comisia Europeană a aşteptat până în noiembrie pentru a comanda jumătate din această cantitate. Din cele 300 de milioane de doze comandate de UE, numai 200 de milioane au fost o comandă fermă, iar restul de 100 de milioane de doze au rămas ca opţiune, activată săptămâna trecută, dar cu termen de livrare încă neclar, precizează Reuters.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) este aşteptată să avizeze în data de 6 ianuarie şi vaccinul produs de compania americană Moderna. Ministrul german al sănătății, Jens Spahn, a cerut acestei instituţii europene să grăbească şi autorizarea vaccinului produs de compania britanico-suedeză AstraZeneca, deja avizat în Marea Britanie şi vineri în India. Însă EMA a răspuns că este „puţin probabil” să dea acest aviz până la sfârşitul lunii ianuarie.

BioNTech speră să lanseze în februarie o nouă linie de producţie la unitatea din oraşul german Marburg, cu o capacitate de producţie de 250 de milioane de doze în prima jumătate a anului. Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a promis într-un mesaj pe Twitter că va face tot posibilul pentru ca această unitate să-şi înceapă activitatea cât mai repede.

Guvernul de la Berlin, care a finanţat BioNTech în proiectul vaccinului cu 375 de milioane de euro,

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

Doi jucători de la CFR Cluj incluși în echipa etapei din Liga 1

Doi jucători de la CFR Cluj incluși în echipa etapei din Liga 1

În urma succesului de la Clinceni, doi fotbaliști ai campioanei au fost incluși în cel mai bun 11 al rundei cu numărul 6 din play-off/play-out. CFR Cluj a reușit să se impună la limită, scor 1-0, în fața ultimei clasate din play-off. Totuși, doi dintre elevii lui Edi Iordănescu se află printre remarcații etapei. Andrei […]

Măsurile de relaxare anunțate pentru această vară, subiect de discuție la Guvern

Măsurile de relaxare anunțate pentru această vară, subiect de discuție la Guvern

Distribuie dacă ți-a plăcut Premierul Cîțu a anunțat că, în cadrul ședinței de astăzi a Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate, se va discuta despre măsurile de relaxare ce vor intra în vigoare de la 1 mai, precum renunţarea la mască pe plajă, despre organizarea de petreceri private cu persoane vaccinate, dar şi despre programul […]