Caz incredibil în Bihor: O femeie găsită căzută în casă şi declarată moartă de un poliţist a „înviat” în timp ce era aşezată în sicriu

Caz incredibil în Bihor: O femeie găsită căzută în casă şi declarată moartă de un poliţist a „înviat” în timp ce era aşezată în sicriu

O femeie în vârstă de 76 ani din Bihor a ajuns la spital, vineri, în stare de avansată de hipotermie, după ce poliţistul care a găsit-o căzută în casă a stabilit de la sine putere că a decedat şi a plecat, lăsând-o să zacă în locuinţa neîncălzită. Mai mult, omul legii a anunţat şi rudele femeii, şi vecinii, s-o pregătească de înmormântare, doar că femeia s-a trezit din „morţi” vineri dimineaţa, când aparţinătorii au ridicat-o ca să o aşeze în sicriu.

Şocanta poveste s-a petrecut în satul Beznea. Bătrâna fusese văzută ultima oară luni de vecini, iar joi aceştia au anunţat absenţa ei la Postul de Poliţie al comunei Bratca, de unde a şi fost trimis un agent.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, omul legii a intrat în gospodăria femeii, găsind-o căzută pe jos, în casă. Pentru că bătrâna era cunoscută cu probleme medicale, poliţistul i-a verificat pulsul, după care a decretat cu de la sine putere că femeia a murit, sunându-i rudele şi pe medicul de familie, să vină să întocmească certificatul de deces. 

Medicul n-a mai ajuns joi, iar poliţistul a plecat, lăsând-o pe femeie în continuare în frig, până la sosirea unei rude din Alba, care, împreună cu vecinii, au şi început pregătirile spcifice unei înmormântări, aprinzând lumânări şi priveghind „moarta”. 

Surpriza uriaşă a venit a doua zi dimineaţa, când oamenii au vrut s-o aşeze pe „defunctă” în sicriu, căci femeia a început să se mişte şi să dea din mâini, băgându-i în sperieţi pe cei prezenţi. Şocați, oamenii au chemat imediat un echipaj al Ambulanţei, care a preluat-o pe femeie în stare gravă de hipotermie şi a transportat-o la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea, pentru îngrijiri medicale. 

„Pacienta a fost internată la secţia de Terapie Intensivă.

 » sursa: ebihoreanul.ro

Articole similare

Antrenorul de calibru dorit de Juventus

Antrenorul de calibru dorit de Juventus

Eliminată încă din optimi în Champions League și ratând un deceniu de dominație în Serie A, Juventus vrea un nou antrenor după finalizarea sezonului actual. Dorit ca tehnician este nimeni altul decât Zinedine Zidane. Multe voci vorbesc despre o despărțire între Zidane și Real Madrid, iar ruptura s-ar putea produce în următoarele săptămâni. Chiar dacă […]